Regina Elisabeta, într-o scrisoare emoționantă către moașa ei: „Charles este extrem de fragil”

O scrisoare scrisă chiar de regretata Regină Elisabeta a II-a și care datează încă din 1964 va fi scoasă la licitație mâine, în Germania. Din ea aflăm un detaliu necunoscut până acum despre actualul rege britanic.

image

Mesajul, pe care Regina Elisabeta a II-a l-a avut de transmis celei care a ajutat-o să-i aducă pe lume pe cei patru copii ai celui mai longeviv monarh britanic din istorie, este făcut public pentru prima dată. Și, mai mult, scrisoarea cu pricina, scrisă pe 5 august 1964 și adresată moașei regale Helen Rowe, ne dezvăluie o informație prea puțin cunoscută despre Regele Charles al III-lea.

Corespodența de două pagini a fost scrisă după cinci luni de la nașterea Prințului Edward, care avusese loc pe 10 martie 1964. Regina avea 38 de ani atunci și îl descrie pe cel mai mic copil al ei ca pe un băiețel „de aur”, care „face pe toată lumea fericită”.

Sora Helen i-a adus pe lume pe toți cei patru copii ai regretatei regine, după cum spuneam, iar scrisoarea care i-a fost adresată de Elisabeta va fi scoasă la licitație mâine, pe 28 octombrie, de către Casa de licitație Eppli din Leinfelden-Echterdingen, Germania.

image

Edward și frații lui, Regele Charles și Prințul Andrew, s-au născut cu toții la Palatul Buckinham, în timp ce sora acestora, Prințesa Anne a văzut lumina zilei pentru prima dată în Casa Clarence.

Scrisoarea scrisă de mână îi e adresată lui Rowie, cum era alintată moașa regală, care s-a stins din viață, din păcate, la scurt timp după nașterea lui Edward, după doi ani.

„Dragă Rowie, regret amarnic că n-am luat legătura cu tine înainte de-a părăsi Londra. Mabel era bolnavă, în pat, când ne-ai scris tu și recunosc că ți-am citit scrisoarea într-o mare grabă și am greșit ziua în care tu putea fi contactată. Săptămâna trecută, când mă aflam la Arundel, mi s-a amintit de scrisoarea ta și bineînțeles că era prea târziu ca să-ți trimit vreun răspuns atunci”, a scris de mână Regina Elisabeta a II-a.

image
Mai multe pentru tine...

„Copilul e bine, bun ca aurul. Încearcă să se ridice și cântărește 7kg. Zâmbește și gângurește la toată lumea și ne face pe toți fericiți”, a continuat fostul monarh britanic. „Charles, mă bucur să spun, e mai bine, dar tot extrem de fragil. Sper să te văd în octombrie, când te întorci! Cu drag, Elizabeth R”, și-a închis regina scrisoarea. Totuși ce se întâmplase cu actualul suveran britanic?

Ceea ce e mai puțin cunoscut e că Charles suferise atunci de pneumonie, boală pe care o contactase când fusese plecat cu cortul cu Școala Gordonstoun, la 15 ani. După o perioadă evidentă de suferință și griji din partea familiei sale, Charles și-a revenit din punct de vedere medical. Important e că s-a vindecat complet și că n-a fost vorba despre o stare șubredă a sănătății sale care să fi fost constantă și amenințătoare.

Foto - GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și Prinții William George Charlotte și Louis GettyImages 2287867887 jpg
Regele Frederik al X lea și Regina Danemarcei Mary,Profimedia 1069818456 jpg
Prințesa Charlene și Prințul Albert de Monaco la Balul Crucii Roșii   profimedia 1117254743 jpg
Prințesa Mette Marit   profimedia 0931424832 jpg
Rajwa a Iordaniei profimedia 0714678744 jpg
Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton și Prințul William în Scoția foto Profimedia  (2) jpg
Amantele Regelui Soare jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Prințul Laurent și Prințesa Claire la Ziua Regelui Belgiei, 2025   Casa Regală belgiană jpg
Harry, 19 august, profimedia 1125883011 jpg
Regina Letizia, Regele Felipe, Prințesa Leonor, Infanta Sofia la finala CM de fotbal, Profimedia (3) jpg
Maria Cristina a Transilvaniei  foto   Profimedia prelucrată cu AI png
Charlene și Albert de Monaco cu Jacques și Gabriella GettyImages 2226008906 jpg
Charles, Harry, William, Getty (2) jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Regele Charles și Prințul Harry  foto   profimedia 0596059430 jpg
Harry și Meghan, profimedia 1100544965 jpg