Regina Elisabeta, Prinţul Charles şi Camilla, la un garden-party în ciuda terorismului

Actualizat:
FWRO jpeg

Regina Elisabeta şi soţul său, Prinţul Philip, au ţinut un moment de reculegere, ieri, pe treptele Palatului Buckingham, cei doi luând, astfel, o pauză de la responsabilităţile de gazdă ale garden party-ului anual organizat la reşedinţa regală din Londra.

Deşi multe voci au considerat-o nepotrivită cu astfel de momente, ţinuta reginei a fost în nota ei obişnuită, într-o culoare foarte vie: galben canar. O nuanţă cam veselă pentru un moment de comemorare a celor 22 de morţi şi 59 de răniţi ai masacrului din Manchester.

Regina şi Prinţul Philip în timpul momentului de reculegere

Elisabeta, gazda evenimentului de la Palatul Buckingham

Cu această ocazie, a fost intonat imnul Marii Britanii, God Save The Queen, în timp ce persoanele prezente la petrecere au păstrat momentul de reculegere.

Ducesa Camilla

Prinţesa Eugenie

Prinţul Charles

Altfel, petrecerea organizată în grădinile Palatului a fost ţinută ca de obicei, la ea fiind prezenţi Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, precum şi Prinţesa Eugenie de York. Este modul în care monarhia britanică vrea să arate că nu capitulează în faţa terorismului.

Un omagiu i s-a adus şi regretatului actor Roger Moore, decedat ieri, fanfara prezentă la eveniment cântând melodia de pe coloana sonoră a filmului cu James Bond în care a jucat acesta.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Harry și Meghan, profimedia 1100544965 jpg
Kate William Charles Încoronare, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle  Profimedia jpg
William și Harry, GettyImages (2) jpg
Ceremonie istorică în Thailanda   Casa Regală thailandeză jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul William, Andrew Mountbatten Windsor, Prințul Edward   GettyImages 1243370030 jpg
FotoJet Lola jpg
ceremonie în onoarea Împărătesei Wu Zetian  profimedia 0720868648 jpg
Prințesa Elisabeta si Prințesa Margaret  foto   profimedia 0961147713 jpg
Prințesa Charlotte FOTO Profimedia
Un doliu scurt pentru Regina Sonja   Profimedia jpg
2 maha vajiralongkorn regele thailandei 1 jpg jpeg
Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank la nunta lor   Instagram jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințesa Leonor cu tatăl ei, Regele Spaniei, Profimedia (2) jpg
Prințesa Rajwa și Prințul Hussein al Iordaniei, Getty (1) jpg
Noua generație de prințese iordaniene   Profimedia, Casa Regală hașemită jpg
Kate Middleton și Prințul William în Iordania, Profimedia jpg