Nici regalii nu stau departe de tarot, ghicit sau astrologie! A apelat Regina Letizia la serviciile unui clarvăzător?

Actualizat:

Până și capetele încoronate au curiozitățile lor și nu ezită să-și facă astrograme sau să caute să afle ce le rezervă viitorul pe căi mai puțin ortodoxe.

Regina Letizia   profimedia 0991808831 jpg

Sinceri să fim, nu ne-o imaginam pe rigida Regină Letizia mergând la un clarvăzător pentru a-și afla viitorul. Ne este greu să credem că ea ar lua în seamă semnele și prezicerile, chiar dacă aceasta este o practică reală încă din vremea lui Alexandru cel Mare și a etruscilor, faimoși pentru măiestria lor în arta prezicerii. Totuși, publicația „Mujer Hoy” ne informează că Regina Letizia a recurs la aceste metode, lăsându-se convinsă de un clarvăzător care a studiat la Liceul Francez și a obținut titlul de profesor de limba franceză la Sorbona. El însuși a făcut aluzie în fața camerelor de luat vederi că și-a oferit serviciile soției Regelui Felipe al Spaniei.

E vorba despre Rafael Francisco Payá Pinilla, creator de modă, om de afaceri și clarvăzător profesionist (un soi de Carmen Harra de la noi), mai cunoscut sub numele de Rappel, un personaj care obișnuiește să-și facă apariția în veșmintele neconvenționale, ca de magicianul, dar care este atât de solicitat la evenimente și emisiuni TV și atât de frecventat de vedete, încât a ajuns să fie un fel de custode al secretelor oamenilor frumoși. „Știu, dar îl țin pentru mine” este fraza cu care și-a făcut cea mai bună reclamă în ultimul timp.

Ei bine, se pare că la un astfel de personaj ar fi apelat și Regina Letizia, lucru care a ieșit la iveală în timpul emisiunii „Y ahora Sonsoles”, la care este colaborator. Când un reporter de la „Europa Press” l-a întrebat: „Regina se numără printre clienții tăi?”, Rappel nu a confirmat și nici nu a infirmat, dar din gestică a lăsat să se înțeleagă că Da. „Nu o cunosc foarte bine pe regină, o cunosc foarte bine pe Regina Sofia și am cunoscut-o foarte bine pe mama reginei, Doña María de las Mercedes. A fost o mare prietenă a mea, o mare clientă a mea când eram couturier. Dar pe Doña Letizia nu am întâlnit-o prea des".

Vorbind despre Regina Letizia, acest Rappel a spus că „Mi se pare o femeie foarte naturală, simplă. Și, ei bine, este o femeie a timpului ei". Dar i-a făcut unele preziceri ca mare clarvăzător ce se recomandă? „Nu pot să spun. Asta este, desigur, între noi. Nu pot dezvălui anumite lucruri despre o persoană foarte celebră. Ăsta e un secret profesional", a mai spus Rafael Francisco Payá Pinilla, dând de înțeles că există totuși o relație între ei. 

Despre acest Rappel se știe în lumea mondenă spaniolă că i-a creat costume bunicii Regelui Felipe, Maria de las Mercedes de Bourbon, și că în vremurile bune defilau prin cabinetul său vedete, politicieni, chiar și dictatorul Francisco Franco (în 1971). La nivel de intimitate, juca cărți cu Ducesa de Alba ori cu Frank Sinatra (la Hotelul Ritz din Madrid) și îi oferea ședințe personalizate actiței Barbara del Rey - amanta blondă a fostului Rege Juan Carlos.

„Am fost invitat și de Pedro Sánchez, și de Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia", a dezvăluit clarvăzătorul, lăsând să se înțeleagă că are intrare la cel mai înalt nivel.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William, Kate Middleton, Meghan Markle, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Sarah Ferguson 2024   Facebook jpg
Kate Middleton foto profimedia (21) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Wilhelm al II lea, profimedia 0147426088 jpg
Prințesa Astrid și Wilma   Case regală Norvegiană jpg
Jordan Bardella, liderul și președintele partidului politic francez Adunarea Națională, alături de Prințesa Maria Carolina de Bourbon Două Sicilii, Profimedia (1) jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Noua generație de burlaci regali   Emanuel, Nikolai, Sverre și Gabriel   Profimedia, Case regale jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Rania în SUA, septembrie 2026, Instagram (2) jpg
FotoJet (84) jpg
Mike și Zara Tindall, Profimedia (9) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Marta Ferri, Beatrice Borromeo și Cleopatra Von Adelsheim la Vogue World 2026   GettyImages 2296637690 jpg
Prințul Charles, Prințesa Diana  foto   GettyImages jpg