Regina Letizia, cu o ţinută purtată de alte patru ori, la o ieşire cu Regele

Actualizat:
Royals Attend the 25th Anniversary of the CNTA   San Adrian jpeg

Regina Letizia şi Regele Felipe ai Spaniei au participat, ieri, la un eveniment în localitatea San Adrian, regiunea Navarra. Nimic nemaipomenit până aici, însă partea care ne interesează este legată de ţinuta aleasă cu această ocazie de regina de 44 de ani.

Letizia şi Felipe, îin San Adrian, Navarra

Una şic, ca de obicei. Creaţii ale designerului spaniol Felipe Varela, fusta creion şi bluza mătăsoasă, într-o frumoasă nuanţă de burgundi, au venit de minune pe silueta foarte suplă a reginei Spaniei.

Şi frumoasa spanioloaică ştie că-i stă bine aşa, pentru că a mai purtat aceste haine, exact în această combinaţie, de alte patru ori: în iunie, iulie şi septembrie 2015 şi octombrie 2016. Aşadar, ieşirea de ieri este a cincea în compleul Felipe Varela.

Regina spaniolă a afişat o siluetă foarte suplă

Esta e a cincea oară când Letizia se îmbracă aşa

Sandalele din piele întoarsă, tot burgundi, au fost finishul perfect pentru această ţinută superbă. Altfel, ce mai putem spune? Pe zi ce trece, Letizia parcă întinereşte.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Majestatea Sa Margareta anunta 30 de ani de casatorie   Casa Majestății Sale  (1) jpg
Kate Middleton profimedia 1133360346 jpg
Kate William Ziua Jartierei 2026, profimedia 1110422456 jpg
Astrid
Sunniva Gylver, Profimedia (2) jpg
Albert și Charlene de Monaco GettyImages 2294292207 jpg
Emma Tallulah Behn și Marius Borg Hoiby   profimedia 1132963677 jpg
Georgiana Cavendish jpg
Regina lui George al IV lea, Caroline, anterioara  Prințesă Caroline Amelia Elisabeta, 1768   1821, fiica lui Carol, Duce de Brunswick Wolfenbüttel, Profimedia 1016677220 jpg
Moza din Qatar GettyImages 167794832 jpg
Regina Sofia vs  Regina Sonja   Profimedia jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
Șamanul Durek Verrett și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald  profimedia 1132763977 jpg
Kate Middleton, Profimedia (13) jpg
Cum au apărut la Royal Ascot 2025 Lady Eliza Spencer și Lady Amelia Spencer, GettyImages (1) jpg
Mary Frederik înmormântare Harald, Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe la funeralii profimedia 1132824527 jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Profimedia (4) jpg