Regina Letizia e din nou pe marginea depresiei. De ce vrea să stea tot mai puţin la Palatul Zarzuela?

Nu doar Regina Sofia a Spaniei este afectată de starea gravă de sănătate a surorii sale. Tot ce se petrece la palatul regal o copleşeşte pe mai tânăra Regină Letizia.

Regina Letizia a Spaniei Foto Profimedia (2) jpg

Zillele acestea, peste Palatul Zarzuela planează un nor sumbru. Şi asta nu doar pentru că ţara este în dificultate, după gravele incendii de vegetaţie care au afectat comunităţi întregi şi motivul principal pentru care Regele Felipe şi-a încheiat mai repede vacanţa privată în Grecia. Şi nici pentru că mătuşa lui, Prinţesa Irene a Greciei, sora Reginei Sofia, este muribundă, ea suferind şi de Alzheimer în formă avansată. Ori pentru că au existat unele îngrijorări privind starea de sănătate a Regelui Juan Carlos, aflat în exil la Abu Dhabi. Ci şi pentru că micile bucurii care mai existau în viaţa Familiei Regale spaniole se disipă treptat, la începutul acestei toamne.

Regina Letizia, în special, este foarte afectată de tot ce se întâmplă la Palatul Zarzuela. De fapt, este într-atât de afectată, încât, spune presa spaniolă prin vocea celor de la "Lecturas", ar fi din nou pe marginea depresiei.

Da, desigur, şi ea este foarte apropiată de mătuşa soţului său, Irene, pe care ea însăşi a mai plimbat-o cu scaunul cu rotile prin grădina Palatului şi care i-a însoţit de atâtea ori la evenimentele publice regale. Da, şi pe ea o supără toate ştirile legate de infamului ei socru, care a cauzat atâtea probleme monarhiei şi care, prin trădările sale, amoroase sau politice, a vulnerabilizat tronul care îi este destinat acum fiicei sale, Prinţesa Leonor. Dar cel mai mult o afectează plecarea fetelor ei şi acel sentiment de însingurare despre care vorbesc toţi părinţii de studenţi - sindromul cuibului gol.

A aşteptat luni de zile s-o ţină din nou în braţe pe favorita sa, Prinţesa Leonor - care a încheiat vara asta stagiul militar în marina spaniolă, care a constat într-o călătorie peste Ocean spre America de Sud - doar pentru a o avea aproape câteva săptămâni, înainte de următorul stagiu militar, cel din aviaţie, care a şi început deja.

Nici mezina ei, Infanta Sofia, nu va fi alături de ea. Şi, deşi şi în ultimii doi ani, aceasta a fost plecată la studii în Marea Britanie, acum o pregăteşte de perioada de studenţie, pe care urmează s-o petreacă în ţara vecină, Portugalia, la Lisabona.

Şi cum Palatul Zarzuela rămâne fără tineretul zâmbitor şi plin de viaţă, doar cu lacrimile Reginei Sofia care se teme că o va pierde cât de curând pe mult iubita ei soră, Regina Letizia vrea să stea tot mai puţin acolo. Aşadar, dacă o s-o vedem tot mai des ieşind la evenimente publice este pentru a lupta cu acest sentiment de deprimare pe care i-l imprimă atmosfera de la Palat.

FOTO: Profimedia, Getty Images, Casa Regală spaniolă



Recente pe Ok! Magazine

filmul The Tudors  foto   profimedia 0910933262 jpg
Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg