Regina Mary și Regele Frederik, ieșire culturală alături de copii. Au celebrat-o pe Regina Margareta

Cum au fost surprinși regalii danezi. Este o ocazie remarcabilă, căci retrasa regină Margareta, care are aproape un an de la abdicare, nu face altceva decât să fie în continuare foarte activă.

Regina Mary și Regele Frederik Foto Profimedia (4) jpg

Prințesa Isabella, Prințul Vincent și Prințesa Josephine s-au delectat la un spectacol de balet alături de părinții lor, spectacol care a inclus-o pe scenă pe bunica lor, Regina Margareta.

Regele Frederik, Regina Mary alaturi de Regina Margrethe Foto Profimedia (1) jpg

Lucruri interesante au loc în viața fostei suverane daneze. Căci energia sa este debordantă. Atât cea fizică, cât și cea creativă.

Familia regală daneză a ieșit cu mic, cu mare, să o susțină pe mama lui Frederik, Regina Margareta, în vârstă de 84 de ani, care a fost artizana decorului și costumelor în celebra piesă de balet ”Spărgătorul de nuci”, pusă în scenă în Danemarca.

Margareta, care a abdicat în ianuarie 2024, după o domnie de 52 de ani, a apărut pe scenă în aplauzele tuturor! Spectacolul a avut un succes notabil, iar fostul monarh a făcut reverențe în ovațiile oamenilor. În public s-au aflat fiul său cel mare, Regele Frederik al Danemarcei, nora sa, Regina Mary, și trei dintre cei patru copii ai lor. Regina are o creativitate fantastică, de multe ori a fost exploatată în scopuri artistice.

Se poate vedea lesne în filmarea distribuită de Casa Regală daneză ce succes a avut spectacolul și cât de fresh este nonconformista Margareta, ca octogenară.

Toată viața ei a fost activă și cu zâmbetul pe buze. A ales o viziune optimistă și încrederea că alegerile ei sunt bune. Cu toate acestea, dincolo de reușite, mulți dintre supușii săi au judecat-o aspru pentru faptul că și-a lăsat nepoții pe care îi are de la fiul cel mic fără titluri regale.

Motivația nu este clară, însă decizia ei a scindat monarhia, chiar dacă membrii acesteia sunt cât se poate de eleganți și nu își spun nemulțumirile în public.

Nici moștenitorul de facto nu a fost prezent. Christian nu are supărări, ci doar o misiune. Se face bărbat departe de țară, tocmai pe continentul african.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg