Regina scandalurilor, în colaps: Sarah Ferguson se teme că va fi arestată și amenință că se va sinucide

După decenii de frondă, excese și scandaluri care au zguduit Palatul Buckingham, Sarah Ferguson trăiește astăzi un coșmar personal și public. 

Fergie bea mult și se teme că va fi arestată. FOTO: Profimedia
Fergie bea mult și se teme că va fi arestată. FOTO: Profimedia

Repudiată de Familia Regală, marginalizată de cercurile mondene și temătoare în fața unei posibile anchete, fosta Ducesă de York se confruntă cu o criză nervoasă profundă, descrisă de biograful Andrew Lownie drept „cel mai fragil moment al ei din ultimii treizeci de ani”.

Lownie a declarat pentru „The Telegraph” că Fergie „bea și este într-o stare de panică profundă”, adăugând că aceasta se teme de o eventuală escaladare a situației sale din cauza scandalului provocat de fostul ei soț, Andrew Mountbatten-Windsor. „Este terifiată. Simte că totul se prăbușește în jurul ei”, afirmă Lownie.

Pentru o femeie care a trăit ani întregi pe picior mare, adesea pe banii altora, chiar și pe banii împrumutați de la miliardarul pedofil Jeffrey Epstein, izolarea actuală este o lovitură devastatoare. Fergie a fost celebră pentru escapadele ei costisitoare, pentru prieteniile dubioase și pentru episodul în care a fost filmată oferind acces la Andrew în schimbul unei sume de bani - un scandal exploziv dezvăluit de „News of the World” în 2010.

Astăzi, însă, lumea bună i-a întors spatele. „Daily Mail” notează că „nimeni nu o mai invită nicăieri”, iar foștii ei protectori „s-au evaporat ca și cum nu ar fi existat”. Chiar și în propria familie, sprijinul este minim, iar relațiile sunt tensionate.

Fergie locuiește temporar într-o casă închiriată, departe de confortul Royal Lodge, pe care l-a pierdut odată cu prăbușirea lui Andrew. Este pentru prima dată când cei doi, legați de un divorț neobișnuit de prietenos, se află cu adevărat pe drumuri separate.

Pentru Sarah Ferguson, femeia care a sfidat regulile, a râs zgomotos în saloanele regale și a trăit mereu la limita imprudenței, prezentul este o oglindă crudă. A pierdut privilegiile, reputația, protecția instituției și, poate cel mai dureros, respectul publicului. Căderea ei nu mai este un zvon, ci o realitate. Iar întrebarea care planează acum este dacă Fergie va reuși să se ridice din propria ruină sau dacă acesta este, în sfârșit, prețul pentru o viață trăită fără frâne.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg