Reîntregirea Familiei Regale? Dovada că relația dintre Nicolae și Margareta s-a dezghețat

2 decembrie, 2024

După weekendul trecut, când Familia Regală s-a reunit aproape în formulă completă la parastasul Regelui Mihai, putem spera la o împăcare între Majestatea Sa Margareta și nepotul său.

Nicolae al României și Majestatea Sa Margareta   Casa Majestății Sale, inst jpg

La 7 ani de la moartea ultimului suveran al României, Regele Mihai I, care a lăsat în urmă nu doar o familie îndurerată, ci și scindată, există speranțe ca lucrurile să reintre în matca lor și ca nepotul regelui, Nicolae al României, să se împace cu Majestatea Sa Margareta și să reintre astfel în grațiile Casei Regale, reluându-și locul de drept.

O spunem nu doar cu speranță, ci și cu admirație pentru acești ani în care fiul Principesei Elena a demonstrat că este un familist convins și că rămâne dedicat rolului pentru care a fost pregătit (chiar de către Regele Mihai, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu), acela de-a duce mai departe valorile monarhiei și de-a fi aproape de oameni, prin diverse proiecte sociale și de educație, în spiritul celor întreprinse de Casa Regală. Chiar ieri, de 1 decembrie, Nicolae al României a participat la manifestările publice de la Alba Iulia, reamintind tuturor că Marea Unire a fost realizată sub Regele Ferdinand și Regina Maria.

Nu putem decât să ne bucurăm că, odată cu ultima mare slujbă de pomenire din ciclul parastaselor de după înmormântarea Regelui Mihai, Familia Regală a dat un prim semn de reconciliere, menționând prezența lui Nicolae al României și a familiei acestuia la ceremonia de la Catedrala Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș - după ani în care Nicolae și Alina-Maria au fost nelipsiți și de la celelalte slujbe.

Cu siguranță, la „dezghețarea” relației dintre Majestatea Sa Margareta și Nicolae al României a contribuit efortul susținut al acestuia din urmă de a-și demonstra seriozitatea și maturitatea și recentele interviuri în care a vorbit despre rolul Casei Regale în societatea românească și în care, la rândul său, nepotul Regelui Mihai a recunoscut importanța demersurilor Custodelui Regal, atât în plan social, cât și diplomatic. Totodată, se prea poate ca și recentul botez al micuțului Augustus Mihai, băiețelul surorii lui, Elisabeta Karina, să fi relaxat atmosfera, cu discuții mai relaxate și cu întâlnirea între cei mai tineri membri ai familiei.

Oricum ar fi, sperăm într-o reluare a legăturilor firești în interiorul Familiei Regale, fiecare dintre părți demonstrându-și pe deplin rolul și capabilitățile.

FOTO: Instagram, Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Anne în Africa de Sud 2025   Casa Regală britanică (1) jpg
regina rania nunta printesa iman jpg
Kate Middleton si Printesa Diana jpg
Prințesa Charlene de Monaco  Profimedia jpg
Regele Thailandei Maha Vajiralongkorn   GettyImages 1141420472 jpg
Meghan Markle GettyImages 2177032367 jpg
Printesa Charlotte Casiraghi si Dimitri Rassam   profimedia 0804275365 jpg
Țarul Nicolae al II lea Romanov și Regele George al V lea   profimedia 0334175564 jpg
caroline de monaco profimedia jpg
nepoții Camillei, Gus, Louis și Freddy, paji la Încoronarea Regelui Charles   GettyImages 1252771965 jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  sursa foto   Profimedia jpg
Prințesa Siri a Thailandei foto Instagram jpg
Prințul Harry  GettyImages jpg
Camilla, Charles, Donald și Melania Trump în 2019, Profimedia jpg
Regele Hussein si Muna GettyImages 3062462 jpg
Principesa călugăriță, Principesa Ileana a devenit Maica Alexandra   Casa Regală română jpg
Prințul Harry și Meghan Markle profimedia 0951493755 jpg
Fotul rege Juan Carlos, Sofia, Regele Felipe și Letizia GettyImages 86250937 jpg