Relația specială dintre actrița Fanny Ardant și Prințul Rainier de Monaco

Actrița franceză are o relație specială atât cu familia Grimaldi, cât și cu principatul Monaco, unde a petrecut mulți ani frumoși și fericiți.

Fanny Ardant este și acum o apropiată a familiei Grimaldi. FOTO: Profimedia, Getty Images
Fanny Ardant este și acum o apropiată a familiei Grimaldi. FOTO: Profimedia, Getty Images

Cu vocea ei suavă, sensibilă și inconfundabilă, Fanny Ardant ne conduce pe firul vieții celui care a fost Prințul Rainier de Monaco, de-a lungul documentarului „Rainier al III-lea despre el însuși”, difuzat pe platforma Planète+, chiar de ziua națională a principatului monegasc. Pe fundalul unei avalanșe de imagini inedite, actrița franceză povestește cum a fost nașterea suveranului, copilăria fericită alături de sora sa, Antoinette, anii de internat, primii săi pași în principat, fabuloasa căsătorie cu Grace Kelly, dragostea pentru cei trei copii ai săi... Dar de ce ea? De ce a acceptat imediat Fanny Ardant să spună povestea acestui destin excepțional?

Fără îndoială, pentru că actrița are o legătură specială cu principatul. Ea nu s-a născut acolo, dar și-a petrecut o mare parte din copilărie și adolescență acolo. Tatăl ei, colonelul Jean Ardant, l-a întâlnit pe viitorul Rainier al III-lea la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când armata a fost demobilizată. „La acea vreme, principatul căuta un militar de familie bună care să se ocupe de educația tânărului prinț, iar numele tatălui meu a apărut", a declarat ea odată pentru ziarul „Le Monde”. Mica lor familie s-a stabilit curând la Monaco, locuind într-o casă de pe strada Colonel Bellando de Castro, „cu o mică grădină cu vedere la mare".

Din păcate, casa, care se afla la o aruncătură de băț de Palatul Princiar, nu mai există. „Am iubit atât de mult această casă încât, cu ochii închiși, puteam să îmi amintesc totul: treptele, ușile, întrerupătoarele de lumină. Totul! Mi-a plăcut foarte mult să stau acolo cu părinții mei, cu fratele și sora mea.” Iar Fanny Ardant nu a uitat nimic din acest principat, care nu se confruntase încă cu dezvoltarea turismului de masă. La fel cum nu a uitat nimic din isprăvile brutarului, măcelarului sau băcanului local, sau ale femeilor pe care le întâlnea la primele ore ale dimineții, făcându-și cumpărăturile în halate de casă. De fapt, în amintirile sale, principatul monegasc îi apare mai mult ca un sat corsican.

Actrița, de două ori laureată cu Premiul César, își amintește mai ales de relația specială a tatălui ei cu Prințul Rainier de Monaco: „Cei doi aveau o relație de mare afecțiune, fără a epata. O încredere și o prietenie absolut de nezdruncinat, incoruptibilă. Când ești sigur de cineva care te iubește pentru că te iubește, fără să vrea să se îmbogățească sau să demonstreze ceva, este o relație magnifică. Aceasta a fost relația lor. Totul era evident între ei.”

Iar Prințul Rainier a păstrat o asemenea afecțiune pentru tatăl actriței, încât l-a ales să-i fie unul dintre martorii la nunta sa cu Grace Kelly, în 1956. În anii care au urmat, Fanny Ardant s-a tot afișat alături de familia Grimaldi, care a ajuns treptat pe prima pagină a ziarelor. Iar când Jean Ardant a părăsit armata, Prințul Rainier l-a numit guvernator al Palatului. A fost modul perfect de a-și consolida prietenia și respectul reciproc.

Actrița a recunoscut, însă, că acum nu mai are niciun motiv să se întoarcă la Monaco. „Singurele legături care mi-au rămas cu Monaco sunt relațiile pe care le am cu Prințul Albert al II-lea, Prințesa Caroline și Prințesa Stéphanie - foste prietene de joacă care au rugat-o să participe la Bal de la Rose în 2022 (n.r.). Invitația a fost neașteptată, așa că am acceptat. Mi-am amintit de perioada în care părinții mei obișnuiau să meargă la acea serată."

FOTO: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg