Retrospectiva regală a lui 2024, un an intens: cele mai importante evenimente, crize și provocări regale

31 decembrie, 2024

Fanii regali nu s-au plictisit deloc în 2024. Anul a început la fel de intens cum s-a și sfârșit!

FotoJet 2024 jpg

În ianuarie, ne-au lovit multitudinea de vești importante. Chiar din noaptea de Anul Nou, Regina Margareta a Danemarcei făcea anunțul șoc: avea să abdice.

Regina Margrethe a Danemarcei la balul diplomatic   casa regala daneza (3) jpg

Cel mai probabil, dintr-un motiv ce nu va fi niciodată recunoscut de Casa Regală: presupusa infidelitate a lui Frederik al Danemarcei o făcuse pe Mary să plece chiar de sărbători în Australia natală. Acesta a mers după ea, cel mai probabil știind ce anunț urma să facă mama lui. Totul s-a succedat rapid, iar la jumătatea lui ianuarie cei doi erau deja proclamați rege și regină ai Danemarcei. Au pecetluit totul public și definitiv, cu un sărut neașteptat de la balcon. Au avut un prim an de domnie foarte reușit, semn că Regina Margareta i-a instruit bine și a lăsat regatul pe mâini bune.

Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG

O altă veste șoc cutremura începutul anului! Cea mai iubită prințesă, Kate Middleton, fusese supusă unei intervenții abdominale de amploare, lăsându-i pe fani complet uluiți. Absența Prințesei de Wales a devenit pregnantă, după ce nimic nu se mai auzea de ea, făcând astfel loc unor teorii ale conspirației șocante: se specula inclusiv că soția lui William ar fi murit!

Kate Middleton   GettyImages jpg

La Palatul regal britanic, atmosfera era cât se poate de sumbră. Căci șocant, veștile rele păreau că nu se mai opresc.

În colimator a trecut Regele Charles, care întâi a suferit o intervenție chirurgicală, după care la scurt timp anunța că fusese diagnosticat cu cancer! O lume întreagă i-a trimis mesaje de susținere.

Charles Crăciun jpg

Prințesa Kate abia în martie ieșea public să mărturisească un fapt șocant: începuse chimioterapia preventivă, după un diagnostic nedorit. Aveam așadar al doilea cancer recunoscut de la Palat.

Kate Middleton jpeg

Pentru monarhia britanică, da, a fost un an brutal. Așa l-a calificat William, prințul moștenitor.

Seria de evenimente dramatice din rândul celor cu sânge albastru a continuat, odată cu dispariţia unui regal în floarea vârstei şi foarte bogat, care odinioară era iubitul Pippei Middleton.

Lady Gabriella și Tom Kingston, 2019, GettyImages (2) jpg

De parcă n-ar fi fost de-ajuns să-i vedem internaţi, pe rând, pe Sarah Ferguson, Regele Charles şi pe Prinţesa Kate, dintre care la vremea respectivă, în februarie, aveam confirmarea doar pentru primii doi că sufereau de forme de cancer, am aflat şi de un deces subit, tocmai în ziua în care Familia Regală celebra memoria fostului suveran Constantin al Greciei, în prezenţa unor invitaţi de seamă din Grecia, Franţa şi Spania. E vorba despre un văr mai îndepărtat al Regelui Charles şi unul dintre naşii Prinţului William, un bărbat în floarea vârstei şi foarte bogat, un finanțist și fost negociator de ostatici pe nume Thomas Kingston, care era căsătorit cu Lady Gabriella Windsor, fiica Prinţului şi Prinţesei de Kent.

Vara a adus însă puțină lumină, odată cu nunta Ducelui de Westminster

Olivia Henson și-a făcut apariția la nunta verii! Ea s-a măritat pe 7 iunie 2024 cu Ducele miliardar de Westminster la Catedrala Chester. A fost nunta aristocrată a anului!

Ducele de Westminster și Olivia Henson, Profimedia jpg

Pe 15 iunie, fanii regali erau în extaz. Prințesa de Wales și-a făcut prima apariție publică importantă a anului, participând la parada de naștere a regelui – Trooping the Color.

Kate Middleton, Prințesa Charlotte  foto   Profimedia jpg

Kate arăta elegantă într-o rochie Jenny Packham albă cu bleumarin, în timp ce s-a alăturat familiei ei în alaiul cu trăsura și la balconul palatului pentru paradă.

Prințesa Regală Anne a fost spitalizată cu o comoție ușoară și răni ușoare în urma unui accident de călărie pe moșia ei Gatcombe Park din Gloucestershire, pe 23 iunie.

Ea a petrecut cinci nopți la Spitalul Southmead din Bristol înainte de a fi externată, potrivit HELLO!.

În cadrul familiei regale norvegiene, un eveniment important a avut loc: Prințesa Märtha Louise a Norvegiei s-a căsătorit cu șamanul Durek Verrett în timpul unei petreceri de trei zile la Geiranger, în toamnă.

Prințesa Martha Louise și șamanul Durek Verrett Foto Profimedia (1) jpg

Tot în toamnă, Prințesa Kate anunța cu un videoclip emoționant de familie că și-a încheiat chimioterapia.

Kate, William și copiii lor  foto   Profimedia jpg

Prințesa Beatrice, nepoata Regelui, a anunțat printr-o declarație de la Palatul Buckingham din 10 octombrie că așteaptă al doilea copil.

La sfârșitul anului, Regina Camilla a făcut pneumonie, după extinsul turneu istoric al Regelui Charles în Australia și Samoa.

La început de noiembrie, Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia au fost împroșcați cu noroi de cetățeni într-o regiune spaniolă afectată de inundații.

Regina Letizia și Regele Felipe  foto   GettyImages jpg

În timpul vizitei efectuate în zona grav afectată de viituri, regele Spaniei și soția sa nu au fost bine primiți de către locuitori. Sinistrații au adresat delegației oficiale insulte ca „ucigașilor”, „plecați”, regii Spaniei fiind împroșcați cu noroi de mulțimea furioasă. Cu toate acestea, regele Felipe al VI-lea și soția sa, regina Letizia, s-au apropiat de oameni pentru a vorbi cu aceștia.

Înainte de Crăciun, regii au apărut într-un pictorial de senzație.

Crăciunul a venit cu o atmosferă mai senină, pe la toate casele regale. Iar apogeul a fost, desigur, mult așteptata paradă regală la Sandringham.

Foto: GettyImages & Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Harry Diana jpg
Regina Sofia a Spaniei profimedia 0817253278 jpg
Regina Sofia, Felipe, Letizia și Regele Juan Carlos   GettyImages 2703081 jpg
Meghan versus Marchiza de Bath colaj jpg
Regina Elisabeta a II a, Prințul Philip  foto   profimedia 0694722059 jpg
william kate gettyimages jpg
Carole Middleton și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Regina Máxima a Olandei cochetează cu aparițiile fără machiaj, Profimedia (2) jpg
Prințesa Sofia a Suediei, fosta Sofia Hellqvist, și soțul ei, Prințul Carl Philip al Suediei, 2024   Casa Regală suedeză jpg
Meghan Markle foto profimedia (3) jpg
Prințul William a ajuns la Rio de Janeiro, Profimedia (2) jpg
Prințul Philippos şi aleasa lui, Nina Nastassja Flohr, Instagram jpg
Împăratul Naruhito și Împărăteasa Masako, Prințul Fumihito Akishino, Prințesa Kiko, Prințesa Kako, Prințesa Aiko la Spring Garden Party   Agenția Imperială 2 jpg
Prințesa Thyra a Danemarcei, 1910   profimedia 0964315729 jpg
Prințesa Rajwa și Prințul Moștenitor Al Hussein, Foto Instagram (7) (1) jpg
Lalla Salma și Regele Mohammed al VI lea al Marocului   GettyImages 1124543 jpg
FotoJet (51) jpg
Regele Charles și Prințul Harry foto profimedia jpg