Rolul Prințului Andrew la încoronarea Regelui Charles! Ce va face în ziua istorică

Prințul Andrew joacă de ani de zile un rol important în familia regală, dar este puțin probabil ca el să fie în centrul atenției la încoronarea fratelui său, Regele Charles.

Andrew si Charles jpg

Născut al doilea în ordinea succesiunii la tron, Prințul Andrew a fost unul dintre membrii foarte importanți ai familiei regale timp de mai multe decenii. După ce a părăsit Marina Regală, Prințul Andrew a călătorit în întreaga lume în calitate de reprezentant special al Regatului Unit pentru Comerț și Investiții Internaționale. De asemenea, a desfășurat angajamente regale în Regatul Unit și a intrat în legătură cu mai multe organizații, inclusiv Fight for Sight, Attend și Royal United Services Institute.

Poziția Ducelui de York în cadrul familiei regale s-a schimbat însă în noiembrie 2019, când s-a retras din funcțiile publice. De atunci, Prințul Andrew a avut doar câteva apariții alături de membrii familiei regale. 

Deși Palatul Buckingham nu a confirmat că Prințul Andrew va participa sâmbătă la încoronarea fratelui său, Regele Charles, acum se zvonește că el va fi printre cei 2.200 de invitați.

Având în vedere că Ducele de York nu mai este un membru activ al familie regale, este puțin probabil ca el să fie la fel de proeminent în timpul slujbei ca membrii familiei regale de rang înalt, cum ar fi Prințesa Anne sau Prințul de Wales.

Conform express.co.uk, e clar că Prințul Andrew nu ar juca un rol semnificativ în timpul încoronării Regelui Charles, pe 6 mai. 

Dacă Prințul Andrew va participa la slujba de încoronare, el nu va juca decât rolul de spectator. În calitate de duce, i s-ar fi cerut să pășească în centrul abației, să îngenuncheze în fața regelui și să îi jure credință. Dar se pare că încoronarea simplificată care va avea loc sâmbătă nu va mai include jurământul ducilor.

Fiind un membru al familiei regale care nu lucrează, este puțin probabil ca Prințul Andrew să ia parte la întreaga procesiune a încoronării. În cele din urmă, este puțin probabil ca Prințul Andrew să se alăture lui Charles și Camillei la balconul Palatului Buckingham.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg