Rose Hanbury rupe tăcerea în legătură cu zvonurile despre presupusa sa aventură cu Prințul William

Totul se întâmplă acum, când Kate Middleton a intrat în colimatorul presei de scandal și a conspirațiilor. Ei bine, femeia vrea să reamintească un lucru important: legăturile lui Rose Hanbury cu familia regală sunt de lungă durată și distinse.

Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149997 jpg

Rose Hanbury a abordat și a negat ferm zvonurile care circulă despre o presupusă aventură a sa cu Prințul William, declarând categoric prin reprezentanții săi legali că astfel de afirmații „sunt complet false”, potrivit Business Insider.

La 40 de ani, britanica s-a trezit implicată în speculații și teorii conspiraționiste, în ciuda faptului că este o apropiată a cercului social al Prințului William și al Prințesei Kate.

Zvonurile presupusei aventuri au câștigat teren în societatea britanică, după ce numeroase glume și aluzii au fost făcute în emisiunea lui Stephen Colbert din The Late Show With Stephen Colbert, în care gazda emisiunii ce se ține noaptea târziu a adus în discuție cu umor presupusul scandal conjugal, ca fiind legat de absența publică recentă a lui Kate Middleton după operația abdominală din ianuarie, scrie publicația HELLO!

Kate și Rose erau vecine în Norfolk

Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149978 jpg

Realizatorul TV a discutat pe larg despre cât de incomodă trebuie să fie situația în ceea ce privește familia regală britanică.

Cert este că în Regatul Unit domnește o incertitudine inexplicabilă. Sunt foarte multe inadvertențe în mesajele regale și uneori oamenii simt că parcă un Turn Babel se desfășoară acolo: Palatul Kensington a ajuns să nu mai fie o sursă de încredere pentru agențiile de presă, după gafa monumentală ”fotografia editată grosolan”.

Legăturile lui Rose Hanbury cu familia regală sunt de lungă durată și sunt distinse. Bunica ei, Lady Elizabeth Lambart, a fost una dintre domnișoarele de onoare ale Reginei Elisabeta a II-a și ale Prințului Philip la nunta lor din 1947.

Din anul 2009, Rose este căsătorită cu David Rocksavage, al 7-lea marchez de Cholmondeley, iar cuplul locuiește la Houghton Hall din Norfolk, aproape de proprietatea lui William și Kate Anmer Hall.

Rose Hanbury este un fost model. La fizic, seamănă mult cu Prințesa de Wales

printul william si amanta rose hanbury jpg

Soții Cholmondeley și cuplul regal au fost văzuți frecvent împreună la diferite evenimente de mare profil, inclusiv la înmormântarea de stat a Reginei Elisabeta sau la încoronarea regelui Charles al III-lea din mai 2023, unde fiul lor, Lordul Oliver Cholmondeley, a servit drept paj de onoare, alături de Prințul George.

Foto: Profimedia & Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg