Botezul Prinţului Louis se apropie! Cum a fost la botezurile celor doi fraţi ai lui? FOTO

Actualizat:
prince george christening a jpeg

Luni, întreaga familie regală britanică va participa la botezul celui mai mic moştenitor din regat: Prinţul Louis, de Cambridge. Născut pe 23 aprilie, mezinul Ducilor va fi creştinat la Capela Regală a Palatului St. James, din Londra, acolo unde a fost botezat şi fratele său mai mare, Prinţul George.

Prinţul Louis va fi creştinat pe 9 iulie

Micuţul, care va avea în jur de două luni şi jumătate, va fi creştinat de către Arhiepiscopul de Caterbury, Justin Welby. Aşteptăm, aşadar, cu nerăbdare să vedem familia Ducilor de Cambridge în formulă de cinci, pentru prima dată, în public. Până atunci, haideţi să ne amintim cum a fost la celelalte două botezuri regale.

Botezul Prinţului George

image

Primul copil al Ducilor de Cambridge a intrat în rândul celor creştinaţi pe 23 octombrie, la ora 15:00. Ceremonia a avut loc la Palatul St. James, acolo unde va fi botezat şi frăţiorul lui mai mic, Prinţul Louis.

Prinţul George, atunci în vârstă de două luni, a purtat o superbă robă din dantelă aurie, care era inspirată de cea purtată de fiica Reginei Victoria. Cea originală a fost purtată de 62 de bebeluşi regali, incluzând-o pe Prinţesa Elizabeth – astăzi regina Elisabeta a Marii Britanii.

Din păcate, din 2004, după botezul fiicei Prinţului Edward, s-a decis că rochia e mult prea fragilă pentru a mai putea fi purtată de vreun bebeluş regal. Cea pe care Prinţul George şi Prinţesa Charlotte au purtat-o la botez a fost îmbrăcată, pentru prima dată, de James, fiul Prinţului Andrew, în 2008. Creaţia îi aparţine designerului Angela Kelly şi mai fost purtată şi de verişorii Savannah şi Isla Phillips, fiicele lui Peter Phillips.

Botezul Prinţesei Charlotte

image

Singura fiică a cuplului nu a fost botezată în aceeaşi biserică precum fratele său, moştenitorul tronului, ci în Biserica St. Mary Madgalene, de pe proprietatea Sandringham. Adică, fix în locul în care bunica ei maternă, regretata Prinţesă Diana, a fost botezată.

La ceremonia de creştinare, Charlotte de Cambridge a purtat roba din dantelă aurie, pe care şi fratele ei mai mare a purtat-o, şi pe care ne aşteptăm s-o poarte şi Prinţul Louis, frăţiorul ei mai mic. Această robă este replica celei pe care fiica Reginei Victoria a purtat-o în 1841.



Recente pe Ok! Magazine

Isabelle Huppert a jucat o pe Alphonsine Plessis în Doamna cu camelii (1983), profimedia 0473353123 jpg
Regina Victoria   profimedia 0214206946 jpg
Anmer Hall, Printul William, Kate Middleton, foto Pinterest jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
Regina Sofia a Spania la nunța Prințesei Teodora a Greciei Foto Getty Images (5) jpg
Principele Nicolae și Ioana Doletti foto Historia webp
Nunta regală dintre Prințesa Maria Immaculata de Liechtenstein și Zurab Dzidziguri   Instagram jpg
Prințul Wilhelm al Prusiei și Prințesa Elisa  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Kate, William, George, Charlotte și Louis de Wales, Paște 2026, Profimedia (1) jpg
Regina Sonja la Malaga, Profimedia (1) jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png