Ce obiect a lipsit de la un singur botez regal şi a părăsit doar o dată Londra? Este folosit din anul 1841!

Actualizat:
Christening of Victoria, Princess Royal (1) jpeg

9 iulie este una dintre cele mai importante zile din 2018 pentru întreaga suflare britanică: Prinţul William şi Kate Middleton şi-au botezat cel de-al treilea copil, pe Prinţul Louis.

Pictură realizată după primul botez regal la care a fost folosită celebra cristelniţa

Aşa cum era de aşteptat, ţinând cont că este vorba despre botezul unui membru al familiei regale, există anumite tradiţii care trebuie respectate. Un obiect nelipsit de la fiecare botez este vechi din anul 1840 şi a fost folosit pentru prima dată în anul 1841, atunci când a fost botezat primul copil al Reginei Victoria.

Este vorba despre cristelniţa din argint în formă de floare înflorită şi care are la bază trei îngeri. Toţi membrii familiei regale, cu excepţia Prinţesei Eugenie, au fost creştinaţi cu această cristelniţă în care se află apă sfântă din râul Iordan.

Mai mult decât atât, faimoasa cristelniţă se află în Londra din anul 1926, când a fost mutată de la Windsor, iar de atunci a părăsit capitala Angliei doar o dată în istorie, în anul 2015, la botezul Prinţesei Charlotte.

foto: royalcollection.org.uk / wikipedia.org



Recente pe Ok! Magazine

Isabelle Huppert a jucat o pe Alphonsine Plessis în Doamna cu camelii (1983), profimedia 0473353123 jpg
Regina Victoria   profimedia 0214206946 jpg
Anmer Hall, Printul William, Kate Middleton, foto Pinterest jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
Regina Sofia a Spania la nunța Prințesei Teodora a Greciei Foto Getty Images (5) jpg
Principele Nicolae și Ioana Doletti foto Historia webp
Nunta regală dintre Prințesa Maria Immaculata de Liechtenstein și Zurab Dzidziguri   Instagram jpg
Prințul Wilhelm al Prusiei și Prințesa Elisa  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Kate, William, George, Charlotte și Louis de Wales, Paște 2026, Profimedia (1) jpg
Regina Sonja la Malaga, Profimedia (1) jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png