George şi Charlotte, în centrul atenţiei la botezul frăţiorului mai mic, Prinţul Louis

Actualizat:
george charloote botez png

Astăzi, toţi au aşteptat cu nerăbdare creştinarea Prinţului Louis, mezinul Ducilor de Cambridge. A fost, fără doar şi poate, o ocazie specială, mai ales că e prima oară când vedem, în formulă completă, familia Prinţului William.

George şi Charlotte au sosit de mână cu tatăl lor

Însă, dacă Prinţul Louis, în vârstă de doar 11 săptămâni, a fost foarte liniştit şi şi-a făcut prezenţa simţită foarte puţin, frăţiorii lui mai mari, George şi Charlotte, au acaparat scena. Charlotte, dezinvoltă cum o ştim, a fost deliciul simpatizanţilor regali, strânşi în faţa bisericii de la Palatul St. James. Asta în timp ce fratele ei mai mare, George, nu şi-a ieşit din rolul de băieţel timid şi deloc încântat de agitaţie.

Charlotte a purtat o rochie în nuanţe de bleu

Prinţul Louis a dormit în timpul ceremoniei

Prinţesa Charlotte, dezinvoltă, a salutat mulţimea

image

Amintim că Prinţul Louis este al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic, în timp ce fraţii lui mai mari, Charlotte şi George, ocupă locul patru, respectiv trei.

Members of the Royal Family arrive at St James's Palace for the christening of Prince Louis. pic.twitter.com/3pDk4D898C — Kensington Palace (@KensingtonRoyal) 9 юли 2018 г.

Members of the Royal Family arrive at St James's Palace for the christening of Prince Louis. pic.twitter.com/3pDk4D898C

— Kensington Palace (@KensingtonRoyal) 9 юли 2018 г.



Recente pe Ok! Magazine

Isabelle Huppert a jucat o pe Alphonsine Plessis în Doamna cu camelii (1983), profimedia 0473353123 jpg
Regina Victoria   profimedia 0214206946 jpg
Anmer Hall, Printul William, Kate Middleton, foto Pinterest jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
Regina Sofia a Spania la nunța Prințesei Teodora a Greciei Foto Getty Images (5) jpg
Principele Nicolae și Ioana Doletti foto Historia webp
Nunta regală dintre Prințesa Maria Immaculata de Liechtenstein și Zurab Dzidziguri   Instagram jpg
Prințul Wilhelm al Prusiei și Prințesa Elisa  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Kate, William, George, Charlotte și Louis de Wales, Paște 2026, Profimedia (1) jpg
Regina Sonja la Malaga, Profimedia (1) jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png