Obiceiul straniu de la naşterile regale de odinioară

Actualizat:
4 elisabeta si copiii gettyimages 568963311 jpg jpeg

Maternitatea St. Mary’s din Londra este una de-acum faimoasă, după ce o lume întreagă a aşteptat în faţa uşii ei (virtual), pentru debutul în lume al prinţilor George (5), Charlotte (3) şi Louis (trei luni).

Însă, naşterea la maternitate nu este cu tradiţie în familia regală britanică: au fost vremuri în care femeile regale năşteau acasă, în palate sau alte reşedinţe cu blazon. Regina Elisabeta a II-a a venit pe lume în proprietatea din Londra a părinţilor săi, Ducele şi Ducesa de York. La rândul ei, regina i-a născut pe cei trei fii ai ei, Charles, Andrew şi Edward, la Palatul Buckingham, iar pe fiica ei, Anne, la Clarence House. Prinţesa Diana a fost prima membră a familiei regale care i-a născut pe fiii ei, William şi Harry, la maternitatea St. Mary’s.

Regina Elisabeta si Prinţul Philip, alături de Charles şi Anne

Mai mult, pe la începutul secolul XX, odrasla născută în familia regală trebuia autentificată, iar acest lucru se făcea prin prezenţa unui oficial al guvernului britanic în sala de naşteri. Şi asta chiar în timpul naşterii.

Când Regina Elisabeta a venit pe lume, pe 21 aprilie 1926, tatăl ei, George al VI-lea, n-a fost prezent în cameră, însă Secretarul de Stat, da.

După naşterea suveranei, s-a renunţat la obicei, iar mamele regale care i-au urmat au răsuflat uşurate. Astăzi, oficialul guvernamental este doar înştiinţat că naşterea a avut loc. De la distanţă.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Diana, Prințul Charles  sursa foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințul William foto profimedia (8) jpg
Prințul William în Cornwall,  GettyImages (5) jpg
Charles mâncare, Profimedia (1) jpg
Infanta Sofia a Spaniei   Casa Regală spaniolă 4 jpg
Prințesa Amalia Prințesa Alexia și Prințesa Ariane profimedia 1134990460 jpg
Lady Louise, GettyImages (4) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Printul Harry si Regina Camilla jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Împărăteasa Eugenie  profimedia 1065561448 jpg
Colaj Harry William și familia jpg
Ilustrație Turnul Nesle, Execuția Margaretei de Burgundia, profimedia 0777700703 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Ducesa Sophie, Prințul Edward, Regina Elisabeta a II a, Prințul Andrew alias Andrew Mountbatten Windsor   GettyImages 958852202 jpg
Charles și Davina Sheffield   profimedia 0898747228 jpg
Harry, Charles, Camilla, Meghan, Foto Getty (2) jpg