Obraznic! Momentul în care prinţul George îi ia din mână un pliant unui senior FOTO

Actualizat:
1 1 jpg jpeg

Am fi zis că Prinţul George este cel timid din cei trei copii ai Ducilor de Cambridge, dar nişte fotografii recente ne arată că lucrurile nu stau chiar aşa.

Chiar dacă nu-i place să apară în public, şi e destul de timorat în prezenţa fotografilor, în faţa celor din familia sa George nu e deloc timid. Ba e chiar obraznic! În nişte fotografii surprinse în timpul apariţiei familiei regale la balconul de la Buckingham, George apare smulgându-i din mâini Ducelui de Kent un pliant.

George n-a ţinut cont de privirile care erau aţintite spre el şi, din curiozitate, i-a luat un pliant din mâini Ducelui de Kent, verişorul Reginei Elisabeta. În ciuda îndrăznelii lui, momentul a fost amuzant, iar seniorul s-a amuzat pe seama Prinţului George. Vezi galeria foto!



Recente pe Ok! Magazine

Prințese moarte în accident jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Cluj Napoca, 2026   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (7) jpg
Împăratul Naruhito, Împărăteasa Masako, Prințul Fumihito, Prințesa Kiko, Prințesa Aiko, Prințesa Kako la garden party ul de toamnă 2026  profimedia 1147623495 jpg
FotoJet (83) jpg
Burlacii regali de la Londra   Instagram, Profimedia jpg
Kate și William, Earthshot, Getty (1) jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
William, gala Tusk, Profimedia (1) jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg