Tatăl lui Meghan Markle nu a fost invitat la botezul nepoţelului său, Archie. Cum a comentat acest lucru?

Actualizat:
6 gettyimages 1159087430 jpg jpeg

Botezul Prinţului Archie Harrison a avut loc sâmbăta aceasta, iar tatăl îndepăratat al Ducesei de Sussex nu a fost invitat la ceremonia de creştinare a micuţului. Ce a avut de spus acesta despre faptul că n-a fost trecut pe lista de invitaţi?

“Mi-ar fi plăcut să fiu acolo”, a declarat Thomas Markle (74) pentru presa britanică. “Am fost întrebat dacă mi-ar fi plăcut să merg în Marea Britanie pentru a participa la botezul noului meu nepot…”, şi-a început acesta declaraţia.

“Eu am făcut parte, la 12 ani, din grupul de băieţi care îl slujeau pe Domnul la altar, la 14 ani am devenit membru al bisericii Reginei, iar Archie este noul meu nepoţel, deci cu siguranţă că mi-ar fi făcut mare plăcere să mă aflu la botezul lui, să le urez lui Archie şi părinţilor lui multă sănătate şi fericire”, a afirmat fostul director de imagine american.

gettyimages 1142161855 jpg jpeg

În timp ce tatăl fostei actriţe Meghan Markle a lipsit de la ceremonie, mama Ducesei de Sussex a participat la botezul nepoţelului ei apărând chiar şi în portretul de familie al micuţului Archie, alături de Prinţul Charles şi Camilla Parker Bowles.

Nici Prinţul William şi Kate Middleton n-au lipsit de la ceremonie (cu toate că Will nu pare deloc fericit să fi fost acolo, dacă e să ne luăm după expresia lui facială din fotografiile făcute publice), printre invitaţii de marcă numărându-se şi Lady Sarah McCorquodale şi Lady Jane Fellowes, surorile regretatei Lady Diana, mama Prinţului Harry.  

gettyimages 1142161857 jpg jpeg

Thomas, care a declarat, la un moment dat, că a fost marginalizat de familia regală britanică, n-a participat nici la nunta dintre fiica sa, Meghan, şi Prinţul Harry, care a avut loc în luna mai a anului trecut. De asemenea, Samantha Markle, sora vitregă a lui Meghan, a lipsit şi ea de la cele mai importante evenimente din viaţa Ducesei de Sussex, relaţiile lor de familie având serios de suferit de ceva vreme.

foto - Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Isabelle Huppert a jucat o pe Alphonsine Plessis în Doamna cu camelii (1983), profimedia 0473353123 jpg
Regina Victoria   profimedia 0214206946 jpg
Anmer Hall, Printul William, Kate Middleton, foto Pinterest jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
Regina Sofia a Spania la nunța Prințesei Teodora a Greciei Foto Getty Images (5) jpg
Principele Nicolae și Ioana Doletti foto Historia webp
Nunta regală dintre Prințesa Maria Immaculata de Liechtenstein și Zurab Dzidziguri   Instagram jpg
Prințul Wilhelm al Prusiei și Prințesa Elisa  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Kate, William, George, Charlotte și Louis de Wales, Paște 2026, Profimedia (1) jpg
Regina Sonja la Malaga, Profimedia (1) jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png