S-a aflat motivul pentru care Kate nu-l va însoți pe William la Singapore. Prințul, iarăși singur!

29 septembrie, 2023

Anul trecut a mers cu soțul său, anul acesta, situația este alta. Iată de ce!

Kate și William, Getty (6) jpg

Prințesa de Wales nu se va alătura soțului ei, Prințul William, la Premiile Earthshot, anul acesta, anunță publicația HELLO!.

Cea de-a treia ceremonie a acestor premii va avea loc marți, 7 noiembrie, la Singapore. Prințul William a mers și în SUA tot din acest motiv. Kate nu l-a însoțit nici în America. Așadar, iată că Prințul moștenitor va participa din nou singur. Iar fanii regali nu se vor bucura de prezența diafană a lui Kate Middleton.

Sursa citată a precizat și motivul acestei situații. Fiul cel mare al Prinților de Wales, Prințul George, în vârstă de 10 ani, va avea o perioadă aglomerată la școală, în același timp cu decernarea Premiilor Earthshot. Ca o mamă responsabilă, Kate Middleton rămâne la Londra cu copiii săi și-l va susține pe George în prima sesiune de examene din acest an școlar.

George este în prezent în anul 6 la școala Lambrook din Berkshire, unde frații săi mai mici, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, sunt și ei elevi.

Festivitatea Premiilor Earthshot s-a ținut prima dată la Londra în 2021, la Palatul Alexandra. Atunci, frumoasa Kate Middleton a îmbrăcat o rochie liliac Jenny Packham când a apărut la brațul lui William pe covorul verde.

Prințesa de Wales nu a lipsit nici de la a doua ediție, cea de anul trecut de la Boston. Și acolo Kate Middleton a avut o apariție de zile mari, într-o spectaculoasă rochie verde, în ton cu evenimentul.

Pe 19 și 20 septembrie, Prințul William a zburat la New York, pentru o ședere fulger de două zile, care a pregătit evenimentul ce premiază soluțiile geniale menite să ocrotească mediul.

Prințul William promovează sustenabilitatea, reciclarea, energia verde, misiunea de salvare a Planetei prin decizii conștiente. Despre asta vorbește Premiul Earthshot, proiectul de mediu în care Prințul de Wales este atât de implicat.

La New York, s-au anunțat finaliștii premiilor Earthshot din acest an, e vorba de companii și proiecte care se concentrează pe soluții climatice. Ceremonia oficială de anul acesta va avea loc la Singapore pe 7 noiembrie.

Foto: Getty 



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle, Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Printesa Leonor  (1) jpg
Kate Middleton in serialul The Crown jpg
Contele Nikolai de Monpezat și familia, Profimedia jpg
Omid Scobie, Profimedia jpg
Meghan, Camilla și Kate la înmormântarea Reginei, 2022, GettyImages 1425178231 jpg
Kate Middleton nu a purtat robă de ceremonie în Scoția (3) jpg
Harry şi Meghan FOTO Profimedia
Regina Elisabeta si Regele Charles jpg
Printul William oportunist jpg
Regina Camilla și Meghan Markle în 2018, Getty (1) jpg
Prima Doamna a Vietnamului si Imparateasa Masako a Japoniei   profimedia 0824859826 jpg
Regina Maxima si Brigitte Macron la expozitia Iris van Herpen din Paris   profimedia 0825038263 jpg
Harry, Meghan, Sussex, Foto Profimedia jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Kate Middleton și Prințul William, apariție în Wales, pe 3 octombrie (5) jpg
Charles, Eugenie, Beatrice și Regina, Getty jpg
Prințul Albert Naomi și Claudia GettyImages 535827198 jpg