Să ciocnim pentru Încoronare! William și Kate Middleton au sărbătorit în avans, într-un pub din Soho

Ieri a fost o zi plină de activități pentru Kate și William, care s-au întâlnit cu admiratorii regali din Soho, Londra, au mers cu metroul și au băut cidru într-un pub.

William Kate GettyImages 1252635794 jpg

Mâine, 6 mai, îi vom vedea călătorind de la catedrala Westminster Abbey cu calul și trăsura - dar ieri, 4 mai, Prințul și Prințesa de Wales au încercat un mijloc de transport mai rapid, și anume metroul londonez.

William și Kate au călătorit, desigur, pe linia Elizabeth, inaugurată anul trecut, până la Tottenham Court Road, cea mai apropiată stație de Soho, unde s-au oprit pentru a bea o  halbă de cirdru și a discuta cu personalul celebrului pub londonez Dog and Duck, dar și cu fanii regali care i-au așteptat afară.

Kate Middleton, care a strălucit într-o haină roșie aprins de la brandul Eponine, purtată pe deasupra unei rochii albe, la care a asortat pantofi în aceeași nuanță, le-a mărturisit celor prezenți că familia regală încă n-a terminat pregătirile pentru marele eveniment. 

Prințesa a dezvăluit, de asemenea, că cei trei copii ai săi sunt cei mai entuziasmați de ce urmează: „Copiii sărbătoresc azi încoronarea la școală”.

La rândul lui, Prințul William a părut relaxat în timp ce discuta cu fanii regali strânși în fața pub-ului, spunând unui grup că „Îmi plac cocktail-urile! Nu înainte de încoronare, dar poate după!".

Cuplul regal a fost tot numai zâmbet în timp ce discuta cu admiratorii regali strânși în afara pub-ului Dog and Duck. În timp ce saluta membrii publicului, Kate a spus că fiul lor cel mai mare, Prințul George, este „emoționat” legat de viitoarea încoronare și că acesta a luat parte la repetiții din urmă cu două zile, organizate la Westminster Abbey. Prințul William le-a mai spus susținătorilor că „se roagă pentru vreme bună” în ziua cea mare a tatălui său.

Cei doi au fost într-o dispoziție de zile mari la evenimentul de ieri, pozându-se cu fanii regali, glumind și savurând cel mai bun cidru din Londra, ca orice britanic de rând.

Foto: getty images, profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg