Sarah Ferguson a dezvăluit care a fost cea mai mare frică a sa după ce i s-a spus că are cancer

Fosta soție a Prințului Andrew și mama verișoarelor regale Eugenie și Beatrice a avut parte de un an foarte dificil, după ce a primit un diagnostic necruțător.

Sarah Ferguson, GettyImages 1421646121 jpg

Ducesa de York are acum trei nepoți adorabili și acesta ar fi fost cel mai mare regret al său: să nu poată să-i vadă crescând. Sarah Ferguson a avut o mare șansă: a descoperit tumoarea într-un stadiu incipient, ceea ce aduce în lumină încă o dată importanța analizelor și investigațiilor anuale.

Orice schimbare în organism se poate remedia, dacă este descoperită la timp. Cu cât un cancer este mai avansat, cu atât mai greu este de vindecat, uneori chiar imposibil.

Ducesa de York a mărturisit că nu de moarte i-a fost teamă, ci de perspectiva că nu-și va mai vedea nepoții.

Autoarea în vârstă de 64 de ani, care a suferit o singură mastectomie în iunie, a apărut în episodul de joi din Loose Women pentru a vorbi despre experiențele ei și pentru a sprijini campania inaugurală Don’t Skip Your Screening (Nu-ți rata programarea la ecografie) a emisiunii.

Ducesa de York și-a exprimat recunoștința pentru metodele moderne de depistare a cancerului și a povestit cum era pe punctul de a-și rata programarea la mamografie.

De asemenea, Sarah Ferguson a descris momentele în care te simți atât de dezorientată, în timp ce mergi înspre programarea la operație. Cu siguranță, o mastectomie lasă amprente emoționale puternice, însă viața este cel mai mare dar pe care avem posibilitatea să-l protejăm. În cazul ei, familia a fost decisivă. Are o relație excelentă cu cele două fiice ale sale și este o bunică împlinită. Nepoții au fost catalizatorul gândurilor sale bune, optimiste, pozitive.

Ciudat este că Fergie încă locuiește cu fostul soț, Prințul cel renegat Andrew. I-a și purtat acestuia noroc, căci Regele Charles nu l-a mai dat afară din casă, așa cum plănuise, din respect pentru boala și perioada de refacere a lui Sarah Ferguson.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg