Apetitul sexual de nestăvilit al ”ducesei nimfomane” ar fi trimis-o și în brațele controversatului Diddy! Ani de zile de ”prietenie cu beneficii”

Un autor regal dă de pământ cu fosta ducesă de York, fostă noră a Reginei Elisabeta a II-a. Se pare că Sarah Ferguson ”a poftit” și la celebrul artist de culoare.

Diddy Fergie jpg

Și el nu a fost singurul. Reputația de ”ducesă nimfomană” a lui Sarah Ferguson a devenit mai pregnantă ca niciodată, după o multitudine de acuzații care au ieșit la iveală odată cu retragerea titlurilor regale atât pentru ea, cât și pentru Andrew, fostul său soț, cu care a avut o complicitate bolnăvicioasă chiar.

Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg

Autorul și istoricul Andrew Lownie își susține în continuare teoria potrivit căreia Sarah Ferguson „a avut o prietenie cu beneficii” cu P. Diddy, al cărui nume real este Sean Combs.

Diddy, GettyImages 817002 jpg

Într-un material exclusiv pentru DAILY MAIL, autorul spune că o demască și susține că cea care făcea parte activă din familia regală britanică ani de zile îmbina alături de controversatul Diddy ”utilul cu plăcutul”.

„Se întâlneau în hoteluri luxoase. Au stat odată la un hotel de șapte stele care costa peste 50.000 de lire sterline pe noapte. Nu au precupețit nicio cheltuială.”, apare în materialul exclusiv DAILY MAIL.

Nota de plată pentru Andrew și Sarah a venit mult mai devreme decât se așteptau Familia Regală, presa sau publicul.

În august 2025, au apărut e-mailuri care arătau că Andrew nu întrerupsese, așa cum pretindea el, contactul cu Jeffrey Epstein în februarie 2011: acesta încă ținuse legătura cu agresorul sexual patru ani mai târziu și, așa cum a dezvăluit o publicare ulterioară a unor e-mailuri, i-a spus lui Epstein că vrea „să se mai joace curând!!!!”.

Autorul și istoricul Andrew Lownie susține că Sarah Ferguson „a avut anterior o relație sexuală” cu rapperul Sean „Diddy” Combs.

Autorul cărții „Entitled” apărute în august anul trecut examinează viețile lui Sarah Ferguson și Andrew Mountbatten-Windsor și a dezvoltat acuzațiile într-o ediție actualizată a cărții sale. Un extras din carte a fost publicat de Daily Mail înainte de publicarea ediției paperback actualizate - „Entitled: The Rise and Fall of the House of York” - pe 21 mai.

Cartea îl citează pe un asociat al rapperului, cunoscut anterior sub numele de P Diddy, care a susținut că cei doi aveau o relație longevivă bazată pe sex. Rapperul ar fi întâlnit-o pe Ducesa roșcată cu apetit sexual nestăvilit la o petrecere în 2002 organizată de Ghislaine Maxwell și că relația lor sexuală a început în 2004.

Foto: GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg
Regele Charles dans Bahamas, profimedia 1147315204 jpg