Sărbătoarea de Anul Nou în Familia Regală - fotografii de arhivă
“Revelionul” este masa de familie de la miezul nopţii, la trecerea dintre ani, şi are origine catolică. Această tradiţie, iniţial cu caracter religios, s-a transformat în Europa în sărbătoare profană, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, vremea în care Carol I venea ca Domnitor al Principatelor Române Unite.
Familia Regală, în formulă completă, în 1997
Cuvântul “réveillon” are origine franceză, înseamnă „trezire“ şi defineşte obiceiul de a veni acasă, după slujba religioasă de la miezul nopţii, pentru a încheia postul cu o masă dătătoare de energie. Masa de la miezul nopţii adună, tradiţional, părinţii, copiii şi bunicii, fiind un ritual de ospitalitate intim, găzduit de căminul familial. Tradiţia era ca revelionul să fie o petrecere mai lungă, peste timpul obişnuit acordat unei cine. În unele ţări, tot “revelion” se numeşte şi masa din Ajun de Crăciun, care avea loc tot la miezul nopţii, în anumite unele ţări.
Se poate spune că revelionul, ca şi Pomul de Crăciun, au fost adoptate de români, ca tradiţii, la mijlocul secolului al XIX-lea, epoca în care a fost fondată Familia Regală română.
Epoca lui Carol I şi a Elisabetei
Atmosfera sobră şi simplă de Anul Nou din casa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta era aidoma suveranilor serioşi şi austeri, preocupaţi până la amănunt de mersul românesc, precauţi şi solitari, conduşi de simţul datoriei. Primii regi ai României, părinţii unei copile dispărute la vârsta de patru ani, au rămas până la capătul vieţii cu simţământul de neşters că sunt tatăl şi mama unui popor întreg.
Sărbătorile regale de sfârşit de an, de-a lungul anilor de domnie ai lui Carol şi ai Elisabetei, au fost organizate cu măsură, cu profesionalism, în respect pentru tradiţie şi cu simţ al datoriei. De la cele mai strălucitoare şi mai mari evenimente (precum marele bal de la Palatul Regal), până la cele mai private momente ale sărbătorii (cum ar fi rugăciunea din apartamentele regale sau cumpărarea cadourilor pentru familie şi colaboratori), toate au fost puse la punct şi înrădăcinate în tradiţie de meticulosul Carol I, un om destinat să fie rege al unei ţări în formare.
În noaptea de Anul Nou, Reginei Elisabeta îi plăcea să iasă la un concert de muzică clasică ori la o piesă de teatru. Regele Carol, mai singuratic, prefera să rămână acasă. Seara de 31 decembrie îl găsea pe Suveran scriind scrisori. În anul 1882, Regele a scris în noaptea de Anul Nou 25 de scrisori Suveranilor europeni, punând stiloul pe masă doar la ora 23.30.
În ziua de 31 decembrie 1892, Carol I scria Reginei Victoria a Marii Britanii:
Privesc cu recunoştinţă spre anul care a trecut şi în care am avut un succes atât de mare şi vreau să vă asigur personal de respectul şi consideraţia mea, pe care vi le pun la picioare. S-a împlinit dorinţa mea cea mai arzătoare, ca pe una dintre nepoatele voastre să le văd strâns legată de ţara şi familia mea. Din adâncul inimii vă sunt recunoscător pentru acest lucru, la fel şi pentru nenumăratele dovezi ale bunăvoinţei voastre. Implor Cerul să vă binecuvânteze mereu pe voi, iar dinastia voastră să domnească de-a pururi. Acum vă urez un an nou şi fără griji, aşa cum şi pentru noi a început atât de fericit. Cu aceste urări vă sărut mâinile cu respect şi vă rog să-mi acordaţi şi mai departe gândurile voastre prieteneşti. Carol I.
Carol I vorbeşte adesea, în scrierile lui, despre marele bal de Anul Nou, de obicei ţinut în seara de 1 ianuarie. Ţinut an după an, evenimentul a cuprins tot mai multe personalităţi. În 1882, la 16 ani de la urcarea lui Carol I pe Tronul României, balul regal de Anul Nou necesita trimiterea a 2 500 de invitaţii şi includea 260 de ofiţeri, convocaţi la Palat de suveran. La marele bal erau, de asemenea, chemate principalele personalităţi politice ale vremii. În numai zece ani (1872-1882), spune Suveranul în scrierile lui, societatea bucureşteană se dublase.
Eugeniu Arthur Buhman consemnează:
Sub domnia Majestăţii Sale Regelui, s-a făcut obiceiul ca recepţia de Anul Nou la Palat să se facă în seara de 1 ianuarie, cu ocazia balului care se dă la Curte, în acea seară. Acel bal se compune mai ales dintr-o recepţie oficială la care Corpul Diplomatic, Miniştrii, Membrii ambelor Adunări Legiuitoare, Înaltele Curţi de Casaţie şi de Conturi, Consiliul Comunal al Capitalei, Curţile şi Tribunalele, funcţionarii superiori şi şefii de servicii ai diferitelor ramuri ale administraţiei publice, armata, reprezentanţi ai proprietăţii, ai comerţului şi un mare număr de notabilităţi din toate stările sociale sunt chemate a prezenta felicitările lor Capului Statului.
Recepţia este precedată de retragerea care se execută la Palat în seara de 31 decembrie, la ora 20, de muzicile militare ale garnizoanei. La retragere asistă Casa Militară a Majestăţii Sale, ministrul de Război şi şefii de Corpuri Militare.
Invitaţiile pentru bal se fac din ordinul Regelui de către Mareşalul Curţii, conform listelor alcătuite de fiecare autoritate şi depuse la cancelaria regală. Biletele de invitaţii conţin, pe lângă numele invitatului, ora la care începe recepţia, locul ce trebuie să ocupe fiecare invitat în apartamentele de recepţie ale Curţii, ţinuta în care urmează să se prezinte şi intrarea pe unde are să vie în Palat. Biletele fiind individuale, ele trebuiesc arătate domnilor ofiţeri însărcinaţi cu premiéra invitaţilor, spre a-i conduce în apartamentul ce le este destinat.
Corpul Diplomatic se invită la această recepţiune cu jumătate de oră mai târziu decât ceilalţi invitaţi, spre a fi sosit în momentul în care Majestăţile Lor ar apărea. O intrare şi ieşire specială la Palat este rezervată acestui Corp, şi poliţia îi pune la dispoziţie bilete de trecere sau semne aparente care să semnaleze echipajele sale spre a putea rupe rândul trăsurilor şi a veni direct la Palat.
Un salon special este desemnat Corpului Diplomatic, în care se aşază doamnele acestui Corp şi toţi şefii de misiuni; după vechime şi rang, împreună cu întregul personal diplomatic. Majestăţile Lor Regele şi Regina fac mai întâi intrarea în acest salon, unde ţin adunarea. În tot timpul acestei primiri, uşile salonului stau deschise. Alături de apartamentul în care se primeşte Corpul Diplomatic, un salon este rezervat Înalt Prea Sfinţiilor Lor Mitropoliţilor, Miniştrilor Statului şi Miniştrilor Regelui în străinătate, aflaţi în Capitală; Preşedinţilor Senatului şi Adunării Deputaţilor, şi soţiilor acestor înalţi demnitari; Primului Preşedinte al Curţii de Casaţie şi Preşedintelui Curţii de Conturi, Primarului Capitalei, înalţilor funcţionari ai Curţii Regale şi soţiilor lor.
Un apartament este de asemenea desemnat membrilor Corpurilor Legiuitoare şi soţiilor lor.
Generalilor şi coloneilor, şefi de corpuri şi soţiilor lor li se indică apartamentul ce au a ocupa pentru această recepţie.
Ceilalţi invitaţi ocupă Sala Tronului sau Sala serbărilor, după menţiunea făcută pe biletul de invitaţie.
Corpul Diplomatic, după primirea Majestăţilor Lor, este condus de un Adjutant Regal în Sala serbărilor, unde sosesc şi Majestăţile Lor după primirea în celelalte saloane şi unde începe apoi balul prin care se termină această recepţie.
Balul de Anul Nou a continuat seria lui fulminantă. În anul 1895, evenimentul reuneşte 2000 de persoane, o cifră – s-o recunoaştem – de invidiat chiar şi în zilele noastre.
1906
Vremea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria
Regele Ferdinand şi Regina Maria au avut o casă plină de copii. Căsătoriţi de foarte tineri (la 27 şi, respectiv, la 17 ani), ei au sărbătorit Anul Nou cu viaţă, veselie, daruri şi căldură familială. Întreaga lor domnie a fost una a continuităţii dinastice şi a tradiţiei. După cumplitele greutăţi ale Primului Război Mondial şi perioada ce a urmat conflagraţiei, România a trăit o epocă de împliniri, în care au fost culese roadele “construcţiei” minuţioase şi vizionare, de jumătate de secol” a lui Carol şi a Elisabetei.
Sărbătoarea Anului Nou în vremea Regelui Ferdinand I se aşeza pe o tradiţie împământenită de cinci decenii de dinastie şi statalitate modernă. Sărbătoarea din vremea lui Ferdinand I şi a Mariei cuprindea o societate durată cu grijă şi pricepere de predecesorii lor şi se baza pe o infrastructură instituţională (inclusiv administraţia Curţii Regale) temeinic pusă la punct.
În cartea sa, Eugeniu Arthur Buhman consemnează:
Fiecare om de la Curte, începând de la cel mai mic şi până la cel mai înalt demnitar primea un cadou. Şeful bucătar şi patiserul îşi adunau şi pregăteau din vreme toate bunătăţile. Ferdinand şi Maria vizitau cu zile înainte prăvăliile din Calea Victoriei pentru a cumpăra cadouri de distribuit. Preferaţi erau bijutierul Resch din Calea Victoriei şi magazinul O.H. Müller din Pasagiul Român, ambele firme dispărute astăzi.
Şi la Palatul Regal se distribuiau cadouri de Anul Nou, dar numai personalului superior şi fără festivitatea pomului. În anii despre care vorbesc aici, distribuirea aceasta de daruri nu se înfăţişa ca un capitol bugetar de vreo însemnătate, mai pe urmă însă, mai ales sub domnia Regelui Carol al II-lea, numărul întregului personal, superior şi inferior, acela din Capitală, precum şi acela din afară care se bucura şi el de această atenţiune, se mărise într-atâta, odată cu urcarea preţurilor lucrurilor, încât se prezenta acuma ca o cheltuială ce nu se mai putea trece neobservată şi de aceea, în ultimii ani, s-a produs oarecare parcimonie cu prilejul acestei intime serbări.
1922
În timpul Regelui Carol al II-lea
Regele Carol al II-lea a petrecut Anul Nou adesea la Sinaia şi rareori la Palatul Regal de la Bucureşti. Deşi avea alături pe fiul său şi era înconjurat de o serie remarcabilă de intelectuali interbelici, Regele a domnit într-un deceniu straniu, crud şi neiertător.
Carol al II-lea, primul rege născut pe pământ românesc, în confesiunea ortodoxă, a fost un bun cunoscător al tradiţiilor noastre populare şi un perfect vobitor al limbii literare române. Curtea Regală din vremea sa era organizată cu pedanterie, cu grija detaliului, cu mare orgoliu şi cu pricepere. Regele avea vaste cunoştinţe în domeniile militar, ştiinţific, artistic şi de bună guvernare, iar ele depăşeau uneori pe cele ale specialiştilor din domeniile respective.
O bună parte a zilelor Crăciunului şi Anului Nou erau petrecute în Castelul Foişor, clădire reconstruită în vremea Regelui Carol al II-lea, în anii 1930. Atmosfera de la Foişor, precum cea din Casa Nouă de la Palatul Regal din Calea Victoriei, era complet diferită de cea a Palatului Cotroceni din vremea lui Ferdinand I sau de cea a Palatului Regal din vremea lui Carol I. Mobilele erau noi, cu linii moderne, decoraţiunile interioare se îmbinau cu o mulţime de facilităţi electrotehnice, camerele erau mai simple şi mai luminoase, în culori pastelate.
Regele Carol al II-lea se simţea acasă la Foişor, iar partea sărbătorilor de iarnă petrecută acolo era tihnită, amuzantă şi confortabilă, atât pentru el cât şi pentru apropiaţii săi. Tânărul Principe Mihai se simţea şi el bine la Foişor, iar după venirea Reginei Elena, în anul 1940, Castelul Foişor devine locul preferat al tânărului Suveran şi al mamei sale.
Vremea Regelui Mihai şi a Reginei-mamă Elena
Regele Mihai a domnit în anii 1940 peste o ţară lovită, care vedea pe suveran şi pe buna lui mamă drept garanţii continuităţii şi libertăţii ei. Regele reprezenta o chezăşie instituţională, dar şi una morală. Societatea românească se simţea încă ocrotită fiindcă tânărul rege era acolo, de veghe. Românii împărtăşeau îngrijorarea de pe chipul prea tânărului lor monarh şi îl înconjurau cu dragostea cu care înconjori pe cineva din propria ta familie, ogradă şi cămin. Seara de Anul Nou era petrecută în familie, dar Crăciunul regal era organizat cu grijă şi graţie de Regina Elena, iar sutele de angajaţi care luau parte la el se simţeau, în Sala Tronului, ca într-o catedrală. Oamenii se raportau la suveran cu afecţiune şi încredere, în afară de respect sau admiraţie.
De regulă, Regele Mihai şi mama sa plecau la Castelul Foişor după ceremonia de la Palatul Regal, din Ajun de Crăciun. Majestăţile Lor rămâneau la Sinaia până după Anul Nou. Acolo, în seara de Anul Nou petreceau singuri sau înconjuraţi de câţiva colaboratori apropiaţi. Mesele pe care le găzduia Regina Elena adunau în jurul lor puţini invitaţi.
Regele Mihai I şi Regina Ana, timpul din exil şi cel din ţară
1961
1963
În exil, Regele Mihai şi Regina Ana au petrecut sărbători simple de Anul Nou, ca orice alt cuplu din lume care avea de pus pe masă nouă-zece farfurii, pentru copii, părinţi şi bunici. Cadourile erau modeste, alese fiecare cu un înţeles anume şi cu spirit de economie. Copiii au avut parte de sărăbători pline de dragoste, ocrotitoare, petrecute în simplitate, aşa cum probabil nu ar fi avut dacă se năşteau într-un Regat al României anilor 1950.
1980
Situaţia Majestăţilor Lor a făcut ca principesele să trăiască toată copilăria şi adolescenţa în case de ţară sau de oraş cu grădină ori înconjurate de o fermă. Sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou ale exilului erau legate de aer curat, de zăpadă, de dealurile pe ce le puteai zări pe fereastră, de pădure, de cuibarul cu ouă calde, de tăiatul lemnelor pentru foc, de sobă şi de fotoliile cu perne moi, de afecţiunea bunicelor, care veneau să stea alături de nepoate.
În jurnalul ei, în mai mulţi ani, Regina Elena încheia pagina dedicată zilei de 31 decembrie mulţumind lui Dumnezeu pentru faptul că Regele Mihai o are alături pe Regina Ana şi spunând: “Mulţumesc Domnului pentru tot”!
1986
Anul Nou din 1997 a fost petrecut de Regele Mihai şi Regina Ana, împreună cu cele 5 fiice şi cu familiile lor, la Bucureşti.
În următorii ani, 1998, 1999 şi 2000 Regele Mihai şi Regina Ana au fost prezenţi de Anul Nou, ca şi de Crăciun, în diverse oraşe din ţară. Regele şi Regina, care se apropiau vertiginos de venerabila vârstă de 80 de ani, au cutreierat ţara în lung şi în lat, în toate anotimpurile, pe toate meleagurile. Ei au intrat în casele primitoare ale ţăranilor, au trecut pragul mânăstirilor, au vizitat primării, şcoli, universităţi, muzee, biblioteci, fabrici, organizaţii sindicale, asociaţii şi, desigur, instituţii centrale ale Statului.
1997
În zilele noastre
2002, Regele la Castelul Săvârşin
La Săvârşin şi la Palatul Elisabeta, zilele de Crăciun şi de Anul Nou sunt preţioase prin valoarea lor istorică şi sentimentală. Oamenii, ca şi Familia Regală, au sorbit cu nesaţ, încă din anul 2001, fiecare clipă petrecută împreună.
Crăciunul şi sărbătoarea Anului Nou de la Săvârşin sunt, în înţelesul lor, o victorie a românului împotriva vicisitudinilor propriei istorii. Şi – uneori – o izbândă asupra propriului timp prezent.
2009
Pentru toată lumea, prezenţa Regelui Mihai şi a Reginei Ana (în anii 2001-2013), apoi a Majestăţii Sale Margareta, a ASR Principelui Radu şi a restului familiei, alături de primarul, parohul şi locuitorii Săvârşinului, de arădeni, bănăţeni şi, în fine, de toţi românii care se uită la televizor, este din nou o garanţie de identitate, un model de spirit de familie, o sursă de mândrie, o subliniere a aurei de mister şi iubire a sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, o punte sufletească între sine şi cei dragi.
2012
Seara de Anul Nou continuă să fie o sărbătoare privată, de familie, organizată simplu şi fără protocol, în căldura căminului şi în respect pentru tradiţie.
2015
2017
2017
2017
