Scenariu de luat în seamă: soarta Camillei dacă Charles moare înaintea ei și William devine rege

Nu vrem să mergem cu gândul până acolo, dar da, acest scenariu este destul de plauzibil. Ce se-ntâmplă cu Camilla, dacă regina va trăi mai mult decât regele ei?

Regele Charles și Camilla FOTO Profimedia (2) jpg

Camilla a devenit regină după urcarea pe tron a lui Charles, dar dacă aceasta îi va supraviețui regelui, iar William va deveni monarh, puțini știu care va fi rolul ei în cadrul palatului regal și ce titlu va purta aceasta. În niciun caz cel de Regină-Mamă, ca în cazul străbunicii lui William, Elisabeta, decedată în anul 2002.

Ei bine, într-un astfel de caz, noul ei titlu ar fi cel de Regină-văduvă (Queen Dowager în limba engleză), un titlu care a fost folosit pentru prima dată de către Regina Adelaide, în 1837, ca văduvă a Regelui William al IV-lea. 

În istoria recentă a monarhiei britanice, ultimul exemplu în care un soț a supraviețuit monarhului a fost cel mamei Reginei Elisabeta a II-a, Elizabeth Bowes-Lyon, care a fost căsătorită cu Regele George al Vl-lea și era cunoscută cu titulatura de Regină Mamă.

Situația Camillei este neobișnuită și din cauză că aceasta a fost, inițial, amanta Regelui Charles și motivul pentru care Diana s-a despărțit de actualul rege în anul 1992.

La un moment dat, părea că soția lui Charles va primi titlul de Regină Consoartă, dar a fost dorința regelui ca ea să fie numită cu versiunea prescurtată, cea de regină și atât.

O Regină-văduvă este un titlu sau statut deținut de văduva unui rege. Înțelesul complet al celor două cuvinte din care este compus titlul este următorul: regina indică pe cineva care a servit ca regină-consoartă, în timp ce văduva indică faptul că aceea femeie continuă să dețină acel statut de la soțul ei decedat. Spre deosebire, o Regină-mamă este o fostă regină consoartă, adesea o Regină-văduvă, care este și mama monarhului domnitor.

Titlul de Regină-văduvă este unul puțin familiar pentru publicul britanic, dar, cum spuneam, este un scenariu destul de probabil în caz că o Camilla de 75 de ani trăiește mai mult decât un Charles de 74.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg