Scufița Roșie regală! Ce apariție delicată a avut Prințesa Kate, la un eveniment la care a participat alături de socrul Charles, ca sprijin

Trecută prin boală, s-a reunit la o recepție dedicată cercetării cancerului, alături de Regele Charles și Regina Camilla, la Palatul James din Londra.

Kate Middleton la petrecerea din 2 iunie dedicată cercetării cancerului, Profimedia (2) jpg

Recepția regală a marcat prima ieșire comună ce are legătură cu cancerul atât pentru Prințesa Kate și pentru Rege. Cancerul lui Kate a intrat în remisie, în timp ce suveranul britanic continuă să primească tratament în acest sens. Tipul său de cancer nu a fost dezvăluit, însă se știe că e ”incurabil”.

Kate Middleton la petrecerea din 2 iunie dedicată cercetării cancerului, Profimedia (5) jpg

Kate Middleton și Regele Charles au marcat împreună o aniversare importantă a unei organizații caritabile de luptă împotriva cancerului, un subiect asupra căruia sunt foarte dedicați, mai ales după ce ambii și-au anunțat propriile diagnostice în 2024.

Kate Middleton la petrecerea din 2 iunie dedicată cercetării cancerului, Profimedia (1) jpg

În cadrul primului lor eveniment comun care susține o cauză legată de cancer, Prințesa de Wales și Regele au participat la o recepție la Palatul St. James din Londra, care matca cea de-a 125-a aniversare a Cancer Research U.K., pe 2 iunie. La eveniment li s-au alăturat, de asemenea, Regina Camilla și Ducele și Ducesa de Gloucester.

Regele Charles, în vârstă de 77 de ani, continuă să fie tratat pentru un tip de cancer nedezvăluit, diagnostic anunțat public în februarie 2024. În decembrie 2025, monarhul a împărtășit „vestea bună” că tratamentul va fi „redus” în acest an.

La doar o lună după ce socrul ei a anunțat diagnosticul de cancer, Prințesa Kate, în vârstă de 44 de ani, a dezvăluit în martie 2024 că primește tratament pentru o formă de cancer nedezvăluită. În acel an, ea și-a redus îndatoririle regale pentru a se concentra pe sănătatea sa, anunțând în septembrie 2024 că a terminat chimioterapia înainte de a dezvălui în ianuarie 2025 că este în remisie.

Prințesa Kate a fost ca o rază de soare la evenimentul de marți. Îmbrăcată în roșu și cu buline, prezența sa a acaparat atenția tuturor. Căci Kate are acest dar, de a cuceri asistența.

Soțul ei Prințul William nu a fost prezent la eveniment, dar el a spus în repetate rânduri cât de mândru este de Prințesa de Wales, că a fost atât de puternică și a reușit să învingă cancerul fără mari daune.

De asemenea, a recunoscut candid că ”fără ea, nu s-ar descurca.”

Cu zâmbetul său larg și adorabil, Kate Middleton a fost ca o gură de aer proaspăt la evenimentul de ieri, iar bulinele sale au făcut deliciul fanilor regali, care i-au admirat, încă o dată, ținuta.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Harriet Sperling și Peter Phillips la Royal Ascot 2025, The SunNews Licensing, Foto Profimedia (1) jpg
Majestatea Sa Margareta, Principele Radu și Principesa Sofia la BNR, 2026   FOTO Alexandra Curea Gogu, Casa Majestății Sale (6) jpeg
Lilibet, Harry, Meghan jpg
Carol al II lea și Mircea Grigore Lambrino jpg
Printesa Alexandra, alaturi de Printesa Caroline de Hanovra, Printesa Charlene, Sean Wittstock si Printul Albert de Monaco la gala de Ziua Nationala   GettyImages 1802716238 (2) jpg
Concubine imperiale japoneze   imagine realizată cu AI png
Kate Middleton Prințul William GettyImages 2274562243 jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon în sept 2024   Casa Regală norvegiană jpg
Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie  profimedia 0991302588 jpg
Prințesa Kate la Manchester, Profimedia (1) jpg
Prințul Andrew alias Andrew Mountbatten Windsor   GettyImages 2235212218 jpg
Împărăteasa Rusiei Catherine cu iubitău său  foto   profimedia 0367900946 jpg
Charlene și Albert de Monaco, 4 iunie 1 jpg
Prințesa Lilibet la aniversarea vârstei de 5 ani, Foto Instagram (2) jpg
Kate Middleton, Prințul William  foto   profimedia 0635211794 jpg
Regina Ioana cea Nebună foto Juana la Loca (2001) jpg
Prințesa Aiko și verișorul ei, Prințul Hisahito, la dineul de stat pentru președintele din Filipine - profimedia 1106093979 jpg
Roxelana aka Sultana Hurrem jpg