Se poartă mini la Casa Regală belgiană? Regina Mathilde își modernizează garderoba

La cei 51 de ani abia împliniți pe 20 ianuarie, soția Regelui Philippe are parte de-o înnoire stilistică, care-o prinde foarte bine.

Mini și animal print, ceva mai rar văzut la un outfit regal. FOTO:Getty Images, Casa Regală belgiană
Mini și animal print, ceva mai rar văzut la un outfit regal. FOTO:Getty Images, Casa Regală belgiană

Trebuie să recunoaștem că, deși are un corp armonios și are o atitudine regală, Mathilde a Belgiei nu a fost niciodată un fashion icon, în comparație cu „omoloagele” sale Letizia a Spaniei, Kate a Marii Britanii, Maxima a Olandei sau Mary a Danemarcei. Cuminte și conservatoare, cu grijă să nu impieteze cumva imaginea Casei Regale, aleasa Regelui Philippe a rămas mai mereu în plan secund, nedepășind decât rareori stilul clasic, ca la carte.

Totuși, în ultima vreme, Regina Mathilde pare să îndrăznească mai mult, iar cele mai recente outfituri ale sale o dovedesc din plin. Deși este în continuare o mare admiratoare a brandului belgian Natan, condus de Edouard Vermeulen, care îl adoră și pe omologul său olandez, ea a decis să opteze mai des pentru unele branduri internaționale, care îi dau un aer mai tineresc. Acest lucru s-a întâmplat recent, la vizita sa la GoodPlanet Belgia.

Pentru această ocazie, Regina Matilda a ales o rochie scurtă neagră, care i-a pus în valoare picioarele tonifiate. Un detaliu notabil, de vreme ce suntem obișnuiți s-o vedem purtând, la fel ca pe alte membre ale familiilor regale din zilele noastre, fuste sau ochii cu lungime medie, cu tivul peste genunchi. Totodată, mixul cu acel animal print în alb și negru este unul îndrăzneț și foarte actual, aducând o notă de modernitate și de prospețime garderobei sale.

De altfel, se pare că animal print-ul a revenit în forță în garderoba regalității. Recent, am văzut-o pe Regina Maxima a Olandei la un eveniment din Venlo purtând o ținută Natan compusă dintr-o fustă creion gri cu talie înaltă și o bluză animal print în tonuri de bronz, cu guler rotund și detaliu drapat pe umărul stâng.

Și Regina Maxima a Olandei abordează ținute cu animal print. FOTO: Patrick van Katwijk
Și Regina Maxima a Olandei abordează ținute cu animal print. FOTO: Patrick van Katwijk

Regina Matilde și-a asortat ținuta cu o pereche de pantofi pantofi negri din piele de căprioară de la Gianvito Rossi. Cu această schimbare în garderoba ei, este momentul să fim cu ochii pe ceea ce poartă suverana Belgiei, care are toate șansele să devină un fashion icon la 50+.

FOTO: Getty Images, Frédéric Andrieu/Casa Regală belgiană, Patrick van Katwijk/Casa Regală olandeză



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg