Seară glam la palat dedicată Fundației Margareta: Majestatea Sa a ales o ținută care i-a venit ca turnată

Palatul Elisabeta a fost decorul unei seri de excepție, ieri, cu un eveniment artistic dedicat Fundației Regale Margareta.

Margareta a României a fost o gazdă fermecătoare a acestui eveniment anual, la care au fost invitați membrii Comitetului Director al Fundației, angajați și voluntari, precum și câteva dintre tinerele talente sprijinite de organizația caritabilă.

Margareta a României la Palatul Elisabeta foto Facebook jpg

Înainte de eveniment, o parte a invitaților a vizitat Palatul Elisabeta, apoi, câțiva tineri muzicieni, bursieri ai programului național „Tinere Talente”, au oferit un recital de muzică clasică.  

Ce de obicei, alegerea vestimentară a Custodelui Coroanei, în vârstă de 75 de ani, a fost una perfectă, o rochie de cocktail într-o nuanță puternică de albastru, cu mâneci midi și talie evidențiată, dintr-un material de vară.

Margareta și-a accesorizat rochia cu o broșă spectaculoasă în formă de șarpe și un colier fin, la baza gâtului, și cu o pereche de pantofi bleumarin, din piele întoarsă. La serata de la Palat a participat și sora ei mai mică, Principesa Sofia, care a ales o rochie neagră cu imprimeu floral colorat pe poale.

O altă lecție vestimentară oferită, așadar, de șefa casei regale române, care ne demonstrează că deține acel bun gust regal și acel fler de a alege cele mai potrivite ținute, în funcție de ocazie, mereu în culori puternice, care îi vin de minune și o ajută să se evidențieze în mulțime. În plus, ținutele alese de Majestatea Sa au o croială deopotrivă clasică, dar și cool, astfel încât aspectul total să fie unul demn de o fashionistă la nivel înalt.

Margareta a României și regretatul său tată, Regele Mihai I, au creat Fundatia Regală acum 34 de ani, în primele luni ale anului 1990, sub numele inițial de Fundația Principesa Margareta a României.

Margareta a Romaniei si Principele Radu jpg

Cu filiale în șase țări, și anume SUA, Marea Britanie, Elveția, Belgia, Franța și România, fundația a început prin a sprijini caritabil, social, medical și educațional categoriile defavorizate ale României anilor 90.   

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg