Șeica Moza și-a desemnat „moștenitoarea”. Ce altă prințesă arabă e pregătită să iasă din umbră?

Hind al Thani iese în prim-plan în Qatar și calcă pe urmele mamei sale, Șeica Moza.

Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Foto: Instagram

Dinastia Al-Thani continuă să avanseze pe o cale guvernată de norme stricte, deși femeile din Familia Regală qatareză par să preia ștafeta de la cea care a fost până acum una dintre cele mai carismatice figuri ale monarhiei din Qatar. Moartea Emirului-Tată, Hamad bin Khalifa al-Thani, pare să fi marcat o schimbare în acest scenariu în care Șeica Moza bint Nasser ocupa un rol principal. Dacă de curând o vedeam pe soția actualului emir al Qatarului asumându-și un rol mai important în cadrul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron, acum una dintre fiicele sale a făcut un pas înainte, devenind vicepreședintă a Comitetului Olimpic din Qatar. O numire de o importanță deosebită, care evidențiază din nou rolul semnificativ și influența mamei sale, Șeica Moza Bint Nasser, care, de-a lungul anilor, a contribuit la consolidarea prezenței și reprezentării femeilor în cadrul monarhiilor din Orientul Mijlociu.

Astfel, mai tânăra Șeică Hind al-Thani, sora actualului emir, Tamim bin Hamad Al Thani preia de la poate cea mai puternică femeie din lumea arabă acel model de leadership feminin pe care Moza bint Nasser l-a construit de-a lungul anilor.

În reviste precum „Forbes Middle East”, „Tatler” sau publicații din zona Golfului, Șeica Hind este adesea prezentată ca reprezentanta unei noi generații de femei din Familia Regală qatareză, alături de mama sa, Șeica Moza, și sora sa, Șeica al Mayassa. Ea cultivă însă o imagine mai discretă decât acestea, concentrată pe educație, leadership și proiecte sociale, nu pe viața mondenă.

Pregătită să iasă din umbră

Născută la Doha, pe 15 august 1984, fiica fostului emir Hamad bin Khalifa al Thani conduce astăzi Qatar Foundation, organizația care stă la baza ambiției Qatarului de a deveni un centru global al educației, cercetării și inovării. Absolventă a Duke University, cu un master în drepturile omului la University College London și un Executive MBA la HEC Paris, Hind reprezintă imaginea unei noi generații de lideri din Golf: extrem de educați, conectați la mediul internațional și implicați în proiecte de transformare socială. În culisele puterii qatareze, este privită drept una dintre figurile-cheie ale strategiei de „soft power” prin care emiratul își consolidează influența globală.

Mai multe pentru tine...

În plan personal, Șeica Hind cultivă o discreție rar întâlnită în rândul familiilor regale contemporane. Este căsătorită din 2010 cu Șeicul Faisal bin Thani al Thani, iar împreună au 6 copii: 5 băieți și o fată. Stilul său vestimentar e ghidat de eleganța sobră, bazată pe abaya reinterpretată modern, croieli minimaliste și bijuterii fine, fără ostentație. Pasionată de sport și de un stil de viață activ, ea a surprins opinia publică atunci când a terminat un triatlon olimpic la Hamburg, performanță despre care a vorbit ca despre o lecție de disciplină și reziliență. Mamă a șase copii, lider instituțional și una dintre cele mai fotografiate femei ale Qatarului, Hind reușește să îmbine imaginea tradițională a unei șeice din Golf cu profilul unei femei moderne, educate și influente pe scena internațională. Rămâne de văzut dacă va împrumuta ceva și din imaginea rafinată a mamei sale, mult occidentalizată.

De-a lungul anilor, femeile din monarhiile din Orientul Mijlociu au fost ca o oglindă ascunsă în spatele zidurilor Palatului și, deși această situație nu s-a schimbat în totalitate, importanța personalității Șeicei Moza bint Nasser continuă să se consolideze la Curtea Regală din Qatar. Odată căsătorită cu emirul Hamad bin Khalifa Al Thani, aceasta a făcut unul dintre cei mai importanți pași din istoria Orientului Mijlociu, devenind prima soție a șefului statului care a dobândit un rol și o vizibilitate publică. Și asta pentru că, din punct de vedere istoric, soțiile emirilor din Qatar și ale altor conducători din Golful Persic rămâneau complet îndepărtate de viața publică și de mass-media. Moza bint Nasser a fost prima consoartă regală care a apărut în public, a călătorit în vizite de stat alături de soțul său și a ținut discursuri internaționale, rupând astfel cu acest rol tradițional.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei Toledo Profimedia (2) jpg
Harry, Charles, William, Anne jpg
Ducesa de Argyll jucata de Claire Foy, Profimedia (1) jpg
FotoJet (82) jpg
Aiko a Japoniei   Agenția Imperială jpeg
Prințesa Charlene cu sacou din piele   profimedia 1149989095 jpg
Kate Middleton Zara Tindall Harriet Phillips profimedia getty images jpg
Talita von Furstenberg și Rocco Brignone de Brabant   Instagram jpg
Regina Ranavalona III și soțul ei profimedia 0067883327 jpg
Prințul Harry și Meghan Markle au ajuns la Parlamentul European din Bruxelles, Profimedia (1) jpg
Prințesa Maria Olympia a Greciei și Danemarcei, Profimedia (2) jpg
Letizia Regina, Profimedia (5) jpg
Prințesa Kate după provocarea Three Peaks   FOTO Instagram jpg
FotoJet (80) jpg
Regina Albă  sursa foto   Profimedia jpg
Marius Borg   profimedia 1132847087 jpg