Semnătura Regelui Frederik al Danemarcei și legătura cu regretata Regină Elisabeta a Marii Britanii

Regele Frederik al Danemarcei are o nouă semnătură în urma abdicării mamei sale, regina Margrethe a II-a, la începutul acestei luni.

Prințul Frederik și Prințesa Mary ai Danemarcei, Profimedia (1) jpg

Noul monarh danez, care se află pe tron de aproximativ o săptămână, și-a etalat autograful într-o fotografie postată pe contul oficial de Instagram al familiei regale. Imaginea a arătat o scrisoare pe care Regele Frederik a trimis-o unui membru al publicului care tocmai a împlinit 100 de ani. Conform tradiției Reginei Margrethe, cetățenii danezi care împlinesc 100, 105 și 110 de ani vor primi o scrisoare personală, semnată de rege.

Noua semnătură a lui Frederik se termină acum cu un "R", o abreviere a cuvântului latin "Rex", care înseamnă "rege". Regretata regină Elisabeta a II-a semna, de asemenea, orice document oficial cu litera "R", care însemna "Regina", adică "Queen".

În descrierea postării de pe Instagram s-a menționat că aceasta a fost prima scrisoare semnată de Regele Frederik care a fost trimisă unui cetățean care își sărbătorește centenarul.

Regele Frederik semnatura jpg

„În plus, Regele va continua să trimită felicitări cu ocazia nunților de 60, 65, 70 și, respectiv, 75 de ani de căsătorie", se arată în postare. "Tradiția felicitărilor din partea Majestății cu ocazia unor aniversări speciale datează de mulți ani. A început cu urări prin telegrame care erau trimise, scrise și citite persoanei aniversate în cauză în ziua respectivă."

Încoronarea Regelui Frederik al Danemarcei

Regele Frederik a urcat pe tron duminică, 14 ianuarie, alături de soția sa, regina Mary. Mama sa, Margrethe, a semnat în mod oficial o declarație de abdicare în cadrul reuniunii Consiliului de Stat, în prezența lui Frederik și a moștenitorului și fiului de 18 ani al acestuia, prințul moștenitor Christian.

Familia regală a călătorit apoi la Palatul Christiansborg, unde Frederik a ținut primul său discurs de la balcon în calitate de rege. "Speranța mea este să devin un rege unificator al zilei de mâine. Este o sarcină pe care am abordat-o toată viața mea. Este o sarcină pe care mi-o asum cu mândrie, respect și bucurie", a declarat el. Mulțimea a izbucnit din nou în aplauze și urale când regina Mary s-a alăturat soțului ei la balcon, pecetluind momentul cu un sărut.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Märtha Louise, GettyImages (5) jpg
Emanuele Filiberto de Savoia și Adriana Abascal în 2025   Instagram 3 jpg
Printesa Margaret si sora ei, Regina Elisabeta   GettyImages 504117436 jpg
Charles Anne Regina Elisabeta și Prințul Philip GettyImages 1423084854 jpg
Kate, William, Tom Cruise, GettyImages (2) jpg
Regina Liliʻuokalani din Hawaii   imagine generată cu AI (3) png
Regele Rama X Regina Suthida profimedia 1095519503 jpg
Tom Cruise, Kate Middleton, Prince William and David Beckham, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate la premiera Digger a lui Tom Cruise, Profimedia (5) jpg
Prințesa Kate la premiera Digger a lui Tom Cruise, Profimedia (2) jpg
Regele Charles vs  Regele Juan Carlos   Profimedia (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei  foto   profimedia 1120404238 jpg
Regele Charles ridiculizat la Saturday Night Live   Profimedia, captură de ecran jpg
Citatele inspirationale ale reginei Elisabeta  Ce a spus despre printesa Diana, foto Pinterest  jpg
Tiara lui Wonder Woman era inspirată din coroana Marii Ducese Charlotte de Luxemburg   Marea Curte Ducală jpg
Charles a fost des văzut glumind cu Meghan, dar e mai rece decât cu Zara jpeg
Prințesa Alexandra de Hanovra și a onorat regretata bunică, pe Prințesa Grace Kelly jpg
Regele Henric al VIII lea  foto   profimedia 0418196337 jpg