Senini și zâmbitori, Alina-Maria și Nicolae al României, o nouă apariție în doi la București

Actualizat:

Cuplul princiar a bifat o nouă apariție culturală, de data aceasta în spațiul oferit de galeria de artă deschisă de Fundația Iacob.

Alina Maria de Roumanie si Nicolae al Romaniei la Iacob Foundation   Instagram (1) jpg

Amatori de artă, estetică și frumos, Alina-Maria și soțul său, Nicolae al României, nu-și puteau refuza o invitație la unul dintre studiourile de artă din București, galeria pop-up a Fundației Iacob. Este vorba despre un spațiu cultural deschis pe fostul loc al atelierului artiștilor Gheorghe și Viorica Iacob, care a fost extins cu până la 600 de metri pătrați cu scopul de a deveni un muzeu privat.

Înființată în 2017, Fundația Gheorghe și Viorica Iacob și-a propus să conserve, să prezinte și să promoveze arta celor doi artiști români, a căror activitate artistică, de aproape jumătate de secol, a generat un impresionant patrimoniu de lucrări (peste 2.000 lucrări de pictură, desen, grafică, tapiserie, sculptură și murală).

Astfel, actualul studio administrat de Fundația Iacob prin Iulian Botta, nepotul artistului Gheorghe Iacob și președintele fundației, găzduiește întreaga colecție a celor doi artiști, dar și expoziții temporare cu lucrări semnate de artiști invitați, plus un concurs anual de proiecte, din diferite domenii de expresie artistică (fotografie, design, sculptură, pictură, grafică etc.)

La invitația lui Iulian Botta, Alina-Maria și Nicolae al României au pătruns în universul artistei Viorica Iacob, cunoscută pentru tapiserii spectaculoase de mari dimensiuni. Artista încă lucrează în atelier, de câțiva ani alegând acuarela, după ce decenii de-a rândul a creat în ulei pe pânză și a realizat lucrări de artă monumentală ce se regăsesc în Suceava, Brăila și Pitești. Mâhnită că România nu are o politică pentru cultură, artista spune că a abordat încă din 2016 tema războiului în lucrările sale. 

După recenta lor vizită la Cisnădioara, unde s-au reunit 22 de artiști din întreaga Europă, Alina-Maria și Nicolae al României își continuă periplul cultural și la București.

Soția nepotului Regelui Mihai a postat câteva fotografii pe conturile lor de socializare cu ceea ce a numit „vizita mult așteptată la unul dintre artiștii mei preferați”. Pentru această ocazie, Alina-Maria a ales o rochie înflorată, pe fundal roz pudrat, veselă și feminină, care i-a pus în evidență silueta suplă.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg