Și-a plănuit un exil de lux! Infamul frate al Regelui Charles o ia pe urmele Regelui Juan Carlos

Se vorbește deja de câteva zile de planul B al fostului Prinț Andrew, iar acesta pare să nu accepte nimic mai prejos decât traiul cu care a fost obișnuit. Anume un exil de lux în Abu Dhabi, unde s-a refugiat și celălalt paria regal, fostul suveran al Spaniei.

Printul Andrew aka Andrew Mountbatten vs Regele Juan Carlos   FOTO Profimedia jpg

Acum câteva zile, Palatul Buckingham a anunțat printr-un comunicat că Prințul Andrew (65) a fost deposedat de titlurile sale regale și se va muta din reședința sa de la Royal Lodge, din Windsor. Regele Charles a inițiat un „proces formal pentru eliminarea tratamentului preferențial, distincțiilor regale și onorurilor” fratelui său, care de acum înainte se va numi Andrew Mountbatten Windsor. O decizie care a fost grăbită, se pare, de Prințul William și la care fostul soț al Sarah Ferguson nu s-a opus în niciun moment.

Regele Charles a făcut acest pas important îngrijorat fiind că scandalul în care este implicat fratele său ar putea pune în pericol reputația monarhiei. Titlurile continue despre prietenia lui Andrew cu defunctul delincvent sexual Jeffrey Epstein și acuzațiile de agresiune au o mare influență asupra opiniei publice.

În luna octombrie, ziarul „The Guardian” a publicat fragmente din memoriile postume ale Virginiei Giuffre, una dintre victimele miliardarului pedofil Jeffrey Epstein, în care femeia afirma că fratele lui Charles al III-lea credea că a întreține relații sexuale cu ea „era dreptul său din naștere”. Aceste acuzații au fost întotdeauna negate de prinț, în ciuda faptului că a ajuns la o înțelegere extrajudiciară pentru o sumă de 12 milioane de lire sterline.

În mijlocul acestui proces prin care își pierde titlurile de prinț, Duce de York, Conte de Inverness, Baron de Killyleagh și statutul de Alteță Regală (pe care a încetat să-l mai folosească în 2022, dar care nu a fost eliminat în mod oficial), se pare că Andrew Mountbatten Windsor o ia pe urmele Regelui Juan Carlos.

Așa cum a publicat „The Sun”, experții în regalitate cred că societatea britanică este atât de supărată pe Andrew, încât acesta va opta pentru exil. „Se va muta în străinătate, iar Abu Dhabi se află în fruntea listei de țări datorită ofertei unui multimilionar din Emiratele Arabe Unite care i-ar pune la dispoziție un palat de 1.500 de metri pătrați”, au explicat cei de la publicația menționată.

La fel ca în cazul tatălui Regelui Felipe, după cum subliniază presa internațională, această posibilă nouă reședință are măsuri stricte de securitate care îi vor permite să trăiască în lux, departe de privirile indiscrete și fără jurnaliști care să-l deranjeze.

O pedeapsă... de lux. Cum va arăta noua reședință a fratelui al Regelui Charles?

Dacă va alege Emiratele Arabe Unite, noua reședință în care se va muta fratele Regelui Charles are 6 camere cu baie privată și aer condiționat, o sală de sport interioară, piscină, cinema și o bucătărie imensă deservită de bucătari de înaltă clasă. Totul într-un complex rezidențial privat.

Păzită de o echipă numeroasă de securitate, această reședință este situată lângă alte cinci palate, unele cu plajă privată și heliport, în care locuiesc un șeic regal și miniștri ai guvernului. Are doar două intrări, la care mai mulți gardieni împiedică accesul publicului. Mai mult, complexul dispune de o cabină de pază pentru a verifica acreditările oricărei persoane care încearcă să intre, iar oaspeții care doresc să acceseze complexul au nevoie de un permis emis exclusiv de guvern.

„Întreaga zonă este privată și foarte sigură. Publicul nu are acces și există camere care înregistrează toate vehiculele care se apropie. Zona trece practic neobservată. Încă nu am auzit nimic oficial despre posibila mutare a lui Andrew, dar i-ar plăcea să locuiască aici, deoarece este un loc foarte privat”, a declarat un angajat al companiei de securitate pentru „The Sun”.

De ce spune presa britanică că Andrew va alege Abu Dhabi? Din cauza prieteniei sale de ani de zile cu Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, cunoscut sub numele de MBZ. Cele două personalități s-au înțeles imediat când Andrew a început să viziteze țara în 2001 în calitate de trimis comercial. De fapt, s-a dezvăluit că familia sa a primit cadouri, inclusiv bijuterii de mare valoare pentru fiica sa, Prințesa Beatrice, din partea emiratului și că relațiile lor continuă și astăzi. O fi și acest șeic dintre cei pe care Sarah Ferguson îi băga în audiență la Palat, la soacra sa, Regina Elisabeta a II-a, pentru suma de 500.000 de lire sterline?

FOTO: Profimedia, Getty Images, Casa Regală spaniolă



Recente pe Ok! Magazine

Ducesa Sophie, Prințesa Anne și Zara Tindall la Royal Ascot   profimedia 1111045523 jpg
Regele Charles  foto   rofimedia 1113762317 jpg
Prințul William la ceremonia Ordinului Thistle în Edinburgh   GettyImages 2283591658 jpg
Regina Letizia Leonor și Sofia profimedia 1027024337 jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
nuntă în lacrimi Charlene și Albert   profimedia jpeg
Kate Middleton și William în Bahamas GettyImages 1239502886 jpg
Destinații de vacanță preferate de Harry și Meghan  FOTO Instagram, Profimedia jpg
Regina Maria a României profimedia 1025150522 jpg
Prințesa Diana ziua de naștere 1997 colaj profimedia jpg
Regina Suthida și Regele Rama X GettyImages 1487931816 jpg
Regele Kamehameha din Hawaii   imagine generată cu AI 4 png
Regina Suthida a Thailandei și Brigitte Macron la Palatul Elysee   profimedia 1113374184 jpg
Prințesa Siri și Regina Suthida Facebook3 png jpg
Meghan Markle, Kate Middleton  foto   Instagram jpg
Prințul Harry, Regele Charles  sursa foto   Profimedia jpg
Kate și Regina Elisabeta cu colierul din perle  jpg
Sultanul Mehmed al VI lea, ultimul sultan al Imperiului Otoman   profimedia 0667106072 2 jpg