Și în Suedia a fost sărbătoare! Prințesa Victoria a împlinit 47 de ani

Duminică, Prințesa moștenitoare a Suediei și-a sărbătorit ziua de naștere împreună cu restul Familiei Regale suedeze la Palatul Solliden de pe insula Oland.

Printesa Victoria a Suediei a împlinit 47 de ani, aici cu Printul Daniel, Printesa Estelle si Printul Oscar   Casa Regala suedeza (1) jpg

O zi în familie! Ca în fiecare an, pe 14 iulie, Familia Regală suedeză s-a reunit la Palatul Solliden de pe insula Oland pentru a o sărbători pe Prințesa Victoria. Aceasta a sosit într-o trăsură trasă de cai, însoțită de soțul său, Prințul Daniel și de copiii lor, Prințesa Estelle și Prințul Oscar. Viitoarea suverană s-a alăturat apoi părinților săi, Regina Silvia și Regele Carl Gustaf al XVI-lea. Ea a fost însoțită de sora ei mai mică, Prințesa Madeleine, care tocmai ce s-a repatriat cu soțul ei, Christopher O'Neill, și copiii lor, Leonore, Nicolas și Adrienne. Nu a lipsit nici fratele ei, Prințul Carl Philip de la sărbătorirea zilei de naștere, el venind împreună cu soția sa, Prințesa Sofia, și cu cei trei băieți ai lor, Alexander, Gabriel și Julian.

Membrii Familiei Regale suedeze au apărut toți în ținute foarte estivale. Victoria a Suediei și prințesele Madeleine și Sofia au purtat rochii florale, la fel ca prințesele Estelle, Leonore și Adrienne. Regina Silvia a ales să poarte un ansamblu roz cu imprimeu pied-du-coq. Bărbații au optat pentru costume în diferite nuanțe de albastru, în timp ce băiețeii au purtat cămăși albe și pantaloni bej.

Programul zilei de naștere a Victoriei a Suediei este același în fiecare an. După ce s-a pozat cu familia sa, prințesa moștenitoare s-a întâlnit cu cetățenii în grădinile Palatului Solliden, unde a primit numeroase cadouri, inclusiv buchete de flori și desene de la cei mai mici copii. La sfârșitul zilei, Familia Regală suedeză a participat la un concert la ruinele Castelului Borgholm. În cadrul evenimentului, fiica cea mare a Reginei Silvia și a Regelui Carl Gustaf a oferit un premiu în numele său unei personalități sportive suedeze. În acest an, premiul a fost acordat voleibalistei Isabelle Haak.

FOTO: Casa Regală suedeză



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg