Și reginele muncesc! Deși putea să nu ridice un deget, Regina Elisabeta își sufleca adesea mânecile ca să facă asta

Actualizat:

În spatele tradițiilor regale de secole întregi și-a coroanei care a fost prioritatea nr. 1 pentru regretata Regină Elisabeta a II-a, fostul monarh era o persoană obișnuită, ca noi toți. Avea tabieturi, dar și obiceiuri care au surprins…

image

Dacă e să compunem o zi din viața Reginei Elisabeta a II-a, adunăm doar visite de stat, banchete și procesiuni regale, respectate cu strictețe. Însă chiar și suveranul cu cea mai îndelungată domnie din Marea Britanie avea o latură umană, cunoscută de prea puțini.

Cu toate că orice monarh are la dispoziție o armată întreagă de angajați, de la chefi la menajere, valeți, șoferi și asistenți personali, există momente absolut obișnuite și-n viața celor care conduc regate.

Conform informațiilor deținute de Gyles Brandreth, se pare că Regina Elisabeta adora să facă… munca de jos, din când în când. Adică avea momente în care își lua o pereche de mănuși galbene și se apuca să spele vasele murdare.

Autorul regal povestește cum odată David Cameron a încercat să ajute să strângă și să spele vasele murdare de la cină, când a stat la Castelul Balmoral din Scoția. Fostul prim-ministru britanic i-a spus lui Gyles: „Nu glumesc, stăteam la masă și Prințul Philip și Majestatea Sa Regina ne-au servit cina, apoi au strâns farfuriile și au început să le spele în timp ce eu purtam conversații cu alți invitați”.

„Țin minte că mi-am spus atunci că pot ajuta și eu cumva, așa că mi-am pus și eu o pereche de mănuși și am început să spăl și eu vase. Apoi Majestatea Sa a început să întrebe «Ce Dumnezeului face primul ministru?!» Așa că m-am potolit din a mai încălca protocolul, m-am așezat la locul meu și am făcut ceea ce se aștepta din partea mea să fac – conversație cu persoanele de lângă mine”, a povestit autorul regal că i-a spus Cameron.

Gyles susține că Elisabetei îi plăcea de mică să spele vasele: „Cei care ați citit jurnalul de război al prietenei din copilărie a Reginei Elisabeta, Alathea Fitzalan-Howard, știți că Lilibet era foarte bună la treburile gospodărești”.

image

În martie 1941, când se predau lecții de gătit la Windsor, Alathea a povestit următoarele: „Lui Lilibet i-a plăcut să spele tot și să facă mai mult decât noi toți ceilalți împreună”.

În zilele noastre, altfel sunt crescuți copiii de la palat. Copiii viitorului rege, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, au tot timpul lucruri de făcut prin casă. „Cred că lumea s-ar cruci să afle cât de normală e atmosfera din casa lor”, a declarat o sursă în Daily Mail, în 2024.

„Copiii ajută la pus masa, strâns farfuriile la final și curăță tot ce e de curățat. N-au niciun tratament preferențial, chit că sunt prinți și chiar viitori regi”, a adăugat acesta.

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa moștenitoare Ingrid Alexandra   GettyImages 2292993477  2 jpg
Printesa Diana rochia razbunarii 1994   profimedia 0646169142 jpg
Regina Sonja în doliu   FOTO Casa Regală norvegiană jpg
concubina din China antica  imagine generată cu AI png
Meghan Markle cu mac în 2019, profimedia 0482198999 jpg
Rania a Iordaniei, 1 septembrie 2026, Foto Instagram (2) jpg
Regele Regatului Tooro al Ugandei, regele Oyo Nyimba Kabamba Iguru Rukidi al IV lea, profimedia 0597626864 jpg
Prințesa Eugenie și copiii săi   Instagram jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
William și Harry, GettyImages (2) jpg
Ariane a Olandei, Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan în 2021, GettyImages 1342104290 jpg
Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia, GettyImages (3) jpg
Sisi  foto   profimedia 0265195460 jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Familia regală norvegiană, Profimedia (2) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry la New York, octombrie 2023, Foto Getty (3) jpg