Și reginele poartă mini! Regina Maxima a arătat foarte sofisticat în rochia sa cu pene

Suverana Olandei și-a îmbogățit garderoba cu piese noi și feminine, care fac senzație, chiar dacă încalcă ușor protocolul regal.

Regina Maxima in rochie verde cu pene   profimedia 0909485842 jpg

Regina Maxima a Țărilor de Jos îndrăznește tot mai mult în ultima vreme. Asta ne-a demonstrat și când și-a făcut apariția, zilele trecute, la un eveniment în Rotterdam, cu un total look de culoare verde. Suverana olandeză, în vârstă de 53 de ani, a ales o piesă elegantă, dar sexy în același timp, care încalcă întrucâtva normele protocolului regal. Cu atât mai mult cu cât invitația era la un eveniment educațional organizat la o școală de învățământ profesional Albeda.

Rochia etui, dintr-un material asemănător fâșului, croită la baza gâtului, fără mâneci și peste genunchi, era bordată de pene de aceeași nuanță de verde crud. Accesoriile aveau același ton modern, de la cerceii jumătate de floare, până la geanta plic și pantofii cu toc înalt care aveau inserții de silicon.

Și se vede treaba că Regina Maxima, după 3 nașteri și ajunsă la vârsta la care alte doamne își lungesc tivul fustelor și rochiilor, nu are nicio problemă în a purta mini.

De altfel, cel puțin în ultima săptămână, suverana olandeză a făcut o adevărată paradă a modei, cu ținute variate și diferit colorate, prin care își demonstrează apetența pentru modă, dar și pentru o paletă cromatică vastă. 

În plus, cu toții am remarcat și cât de în formă este Maxima a Țărilor de Jos, dar și soțul său, Regele Willem-Alexander, și fiica sa cea mare, Prințesa Amalia - criticată adesea pentru faptul că avea câteva kilograme în plus. Acum, Familia Regală olandeză pare să fi ținut regim, care a dat roade și care îi arată pe cei trei principali capi ai Casei Regale mult mai fit, mai zvelți și chiar mai veseli. Și, la drept vorbind, când arăți atât de bine ca Regina Maxima, de ce nu ai purta mini?

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles vs  Regele Juan Carlos   Profimedia (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei  foto   profimedia 1120404238 jpg
Regele Charles ridiculizat la Saturday Night Live   Profimedia, captură de ecran jpg
Citatele inspirationale ale reginei Elisabeta  Ce a spus despre printesa Diana, foto Pinterest  jpg
Tiara lui Wonder Woman era inspirată din coroana Marii Ducese Charlotte de Luxemburg   Marea Curte Ducală jpg
Charles a fost des văzut glumind cu Meghan, dar e mai rece decât cu Zara jpeg
Prințesa Alexandra de Hanovra și a onorat regretata bunică, pe Prințesa Grace Kelly jpg
Regele Henric al VIII lea  foto   profimedia 0418196337 jpg
Printul Charles si Printesa Diana (sursa FOTO profimedia)
Prințul Harry și Lilibet Diana 2025   Instagram Meghan Markle jpg
Meghan Markle Ellen DeGeneres, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și Prințul Archie foto colaj Profimedia Instagram jpg
Prințesa Diana în roz, Profimedia (2) jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Nunta de Perlă   Casa Majestății Sale jpg
Regina Letizia profimedia 1135704232 jpg
Printesa Diana rochia razbunarii 1994   profimedia 0646169142 jpg
Prințesa Diana și cei doi copii ai ei, Prințul William și Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg