Și spaniolii au o „rezervă”! Însă Prințesa Leonor vrea ca Sofia să nu se simtă exclusă

Pentru că, în ultima vreme, pare că Infanta Sofia a cam fost neglijată și că tânjește și ea după mai multă atenție atât din partea părinților săi, regii Spaniei, cât și din partea surorii sale mai mari, acum Leonor a găsit soluția pentru ca mezina să nu se mai simtă marginalizată.

Infanta Sofia și Prințesa Leonor. FOTO: Casa Majestății Sale
Infanta Sofia și Prințesa Leonor. FOTO: Casa Majestății Sale

La cei 18 ani ai săi, Prințesa Leonor nu doar că se bucură de toate privilegiile de la Palat, ca viitoare moștenitoare a tronului, dar se bucură și de plăcerile tinereții, cu ieșiri cu prietenii și petreceri în toiul nopții. Știe cum e să dansezi într-o discotecă, a încercat vapatul și chiar a fost prinsă la o „bere” cu prietenii la festivitățile de la Jaca. Iar centrul distracției pentru ea și gașca ei pare să fie tocmai acest oraș aragonez. Un loc în care, mai nou, o ia și pe sora ei, Infanta Sofia, după ce a introdus-o în gașca sa.

Până acum, Infanta Sofia nu a ieșit la petreceri cu sora ei și cu colegii ei, dar îi cunoaște pe unii dintre ei, ne informează „Monarquia Confidencial”. Se pare că moștenitoarea a fost cea care a făcut pasul de a-și introduce sora în cercul ei: „Este foarte apropiată și un pic mai puțin timidă decât prințesa", spun spaniolii de la publicația amintită. Însă, la fel de bine, Sofia nu se putea desfășura în voie la Palat și, pentru că prietenii pe care și-i i-a făcut la colegiul din Anglia sunt departe acum, pentru a nu se simți exclusă, Leonor a luat-o cu ea în gașca sa.

Întâlnirea a avut loc chiar după prezentarea noii funcții a lui Leonor în armata spaniolă și decernarea Marii Cruci a Meritului Militar - adică acel eveniment la care Infanta Sofia a fost cam „uitată”... Leonor a primit aceste distincții în prezența familiei sale, iar după aceea, în timpul vinului ciocnit cu cei prezenți, prințesa a prezentat-o celorlalți și pe sora ei mai mică.

„Moștenitoarea tronului a vrut să o prezinte pe Sofia celor mai apropiați prieteni ai săi, aceiași cu care a apărut la o petrecere în Jaca sau cu care a participat ocazional la petreceri de noapte în Zaragoza...", explică „Monarquia Confidencial”. Întrebarea este dacă Infanta Sofia se va simți de-acum mai puțin „rezervă” decât până acum?

FOTO: Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg