Singura dorință a Regelui Charles, după mărturisirea-bombă a Prințului Harry. Mezinul a pus degetul pe rană

Ducele de Sussex a uluit cu cel mai recent interviu al său! “Îmi doresc împăcarea cu familia mea. Nu știu cât mai are tata de trăit”. Se pare că fiul cel mic nu mai vrea să fie... rătăcitor.

Regele Charles și Prințul Harry 2 jpg

Chiar în fața unui eveniment extrem de reprezentativ pentru monarhie, Ziua Victoriei, când Casa Regală va marca cea de-a 80-a aniversare a importantei date istorice, se aude că Regele Charles are o singură dorință: ca săptămâna aceasta să se concentreze cu conștiinciozitate pe marele eveniment, nicidecum pe împăcarea cu membrii familiei care au decis mai de mult să părăsească ”Firma”.

Comemorările, care încep luni și culminează cu o slujbă națională la Westminster Abbey, au loc la doar câteva zile după ce Ducele de Sussex a acordat un interviu bombă BBC.

„Regele, Regina și alți membri ai familiei regale așteaptă cu nerăbdare toate evenimentele programate și dedicate Zilei Victoriei din această săptămână”, a explicat un consilier al Palatului duminică.

„Membrii regali se vor reuni cu restul națiunii și al Commonwealth-ului pentru a celebra și a mulțumi luptătorilor din timpul războiului, al căror devotament admirabil și simț al datoriei ar trebui să fie un exemplu durabil pentru noi toți”, a continuat reprezentantul Casei Regale, care a subliniat că singura prioritate a suveranului britanic este să se concentreze pe evenimentele care marchează această dată istorică.

Potrivit HELLO!, evenimentele săptămânii includ o paradă militară prin Londra, o petrecere pentru veterani la Palatul Buckingham și un concert de sărbătoare la Horse Guards Parade. Se preconizează să participe Prințul și Prințesa de Wales, precum și alți membri ai familiei regale.

regele charles camilla gettyimages jpg

Regele Charles, care încă se află sub tratament pentru cancer, așadar într-o condiție fragilă, nu va bifa decât evenimentele de la care nu poate lipsi. Va fi prezent în momente cheie, inclusiv la slujba de comemorare națională de la Westminster Abbey. pe 8 mai.

Asistenții regali au subliniat că, din respect profund pentru veteranii prezenți, Palatul Buckingham speră că „nimic nu va diminua sau distrage atenția” de la tonul amintirii.

Este semnalul clar că membrii regali în frunte cu Regele nu au de când să pună accent deocamdată pe declarația Prințului Harry, care iată, a venit, când poate nimeni nu mai credea.

Mezinul regal a uimit o lume întreagă tot într-un interviu bombă, așa cum îi este stilul

Prințul Harry a declarat că își dorește să se împace cu familia sa, în special cu tatăl său, Regele Charles, cu care nu mai comunică în prezent. El a recunoscut că există membri ai familiei care nu îl vor ierta niciodată pentru cartea sa sau pentru alte acțiuni, dar consideră că viața este prea prețioasă pentru a continua conflictele și speră la o reconciliere, dacă și ceilalți își doresc acest lucru.

Harry a menționat că Regele Charles nu mai vorbește cu el, iar această ruptură este legată în principal de disputa privind securitatea sa în Marea Britanie. El a subliniat incertitudinea privind sănătatea tatălui său, care trece printr-un tratament pentru cancer, spunând că nu știe cât timp mai are de trăit Regele Charles și regretă că nu pot avea o relație mai apropiată în aceste momente dificile.

Prințul Harry a pierdut recent procesul împotriva guvernului britanic privind nivelul de protecție la care are dreptul când vizitează Marea Britanie. El a declarat că, în contextul actual, consideră imposibil să își aducă soția și copiii înapoi în țară, din cauza lipsei de siguranță. Harry a explicat că echipa sa de securitate din SUA nu are acces la informațiile necesare pentru a-i proteja familia în Regatul Unit, ceea ce îl face să se simtă expus amenințărilor.

Harry a reiterat că decizia de a se retrage din rolul de membru activ al familiei regale și de a se muta în SUA a fost determinată de lipsa de protecție și de amenințările la adresa familiei sale. După această decizie, atât titlurile, cât și fondurile și protecția oficială au fost retrase.

Atitudinea Prințului Harry față de viitor și reconciliere

Prințul a subliniat că nu mai vede rostul continuării disputelor, declarând: „Nu are rost să continuăm să ne certăm, viața e prețioasă”. El a spus că i-ar plăcea să se împace cu familia, dar dacă acest lucru nu este dorit și de ceilalți, va respecta decizia lor.

Interviul reflectă o stare de regret și dorință de reconciliere din partea lui Harry, dar și o frustrare profundă legată de pierderea protecției și de distanțarea față de familia regală. El consideră că, în lipsa unei soluții privind securitatea, nu poate reveni cu familia în Marea Britanie, deși îi este dor de țară și și-ar fi dorit ca ai săi copii să o cunoască. Relația cu Regele Charles rămâne tensionată, iar perspectiva unei împăcări depinde, în opinia lui Harry, de deschiderea celorlalți membri ai familiei.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Charlene martie 2026 jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Kate Middleton tiara Foto Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințul William foto profimedia (12) jpg
Mateen și soția, Brunei png
Regina Maxima a Olandei în rochie roșie semnată Claes Iversen    profimedia 0401841874 jpg
Prințesa Maria Beatrice de Savoia cu actorul Maurizio Arena, 1970   profimedia 0771872555 jpg
Kate Middleton foto profimedia (45) jpg
Prințesa Farahnaz Pahlavi a Iranului foto Instagram colaj jpg
fostul Prinț Andrew, Jeffrey Epstein  foto   Profimedia jpg
Mette Marit, Haakon, Kate, William, Profimedia (1) jpg
Marius Borg judecat   Profimedia jpg
În Australia, Meghan și Harry au fost foarte zâmbitori și s au ținut tot timpul de mână jpeg
Regina Camilla, Zara Tindall și Carole Middleton foto profimedia jpg
Prințesa Diana și cei doi copii ai ei, Prințul William și Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Meghan Markle profimedia colaj  jpg
Prințul Hamza Bin al Hussein și logodnica lui, Prințesa Noor Bint Aasem Bin Nayef, 2003   GettyImages 2447168 jpg
kate middleton si printul william foto profimedia jpg