Slăbit și încărunțit, Principele Radu face eforturi să se readapteze agendei regale tot mai încărcate

Actualizat:

Abia revenit din vacanţă, soţul Majestăţii Sale Margareta a şi intrat în vria evenimentelor de la Palatul Elisabeta.

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu cu Liviu Moșteanu   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (3) jpeg

S-a încheiat complet vacanţa pentru Familia Regală română şi asta se vede încă de weekendul trecut, când, rând pe rând, membrii săi au găzduit diverse evenimente, începând cu Festivalul de Literatură, condus de Principele Radu şi desfăşurat pe Domeniul Săvârşin, şi până la întâlnirea Principesei Sofia cu copiii bolnavi de maladia Duchenne şi primele vizite găzduite de Majestatea Sa Margareta.

Cu siguranţă, aceste luni petrecute de cuplul regal pe domeniul din nordul ţării au fost prielnice, atât Margareta a României, cât şi Principele Consort fiind mai relaxaţi, mai bronzaţi şi mai fit decât oricând. Numai că, privind la noua constituţie afişată de Principele Radu ne întrebăm prin câte a trecut la începutul anului 2025, de a fost nevoit să absenteze o lungă perioadă? Cert este că, după aceste luni de vară, când probabil şi-a permis să se recupereze în linişte, arată mult mai bine decât în primăvară, când şi apariţiile sale au fost mai rare.

Acum, vizibil slăbit şi încărunţit, Principele Radu face eforturi să se readapteze agendei regale tot mai încărcate, săptămâna aceasta el bifând deja trei apariţii, ultima fiind cea în care Palatul Elisabeta a primit vizita noului ministru al Apărării Naţionale. Şi, cum Casa Regală a fost în permanentă legătură cu zona politică, desfăşurând o activitate de lobby pentru România prin conexiunile sale diplomatice, această vizită s-a lăsat cu o discuţie importantă între Custodele Coroanei, Principele Radu şi Liviu Moşteanu, viceprim-ministru al Guvernului, despre acţiunile regale în beneficiul României, în cadrul Uniunii Europene şi NATO, cele privitoare la susținerea Republicii Moldova în drumul ei european, precum și despre angajamentele regale din comunitățile românești, din diaspora și din țările UE privind învățământul militar superior, relația dintre civili și militari, veteranii Invictus și activitatea militarilor români în misiunile multinaționale de menținere a păcii.

La costum negru şi cravată, Principele Radu a fost pedant ca de-obicei, făcând oficiile de gazdă alături de Majestatea Sa Margareta, care a ales, de data aceasta, o ţinută navy cu fustă plisată, bluză cu imprimeu şi sacou alb.

Ne bucurăm să-i revedem la Bucureşti şi sperăm să fi trecut cu bine peste orice provocare legată de sănătate.

FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestăţii Sale



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg