Sophie, ca acasă în Nepal! Ducesa de Edinburgh și Prințul Edward au început turneul în inima munților Himalaya

Mezinul regretatei Elisabeta a II-a a ajuns în Asia cu soția sa, Ducesa Sophie. Marți, Ducele și Ducesa de Edinburgh au aterizat în Nepal pentru vizita lor de șase zile.

Ducii de Edinburgh, Profimedia (1) jpg

Ducesa a impresionat cu rochia sa superbă, în valoare de 2000 de Euro. Sophie parcă întinerește, deși nu de mult a împlinit 60 de ani.

Ducii de Edinburgh, Profimedia (4) jpg

Cei doi soți regali fac parte din elita de la Palatul britanic și au turnee pe măsură. Iată că la început de februarie au ajuns la Kathmandu.

În prima zi, au fost primiți cu mare pompă de Președintele Nepalului, Ram Chandra Paudel, la Palatul Prezidențial din Maharajgunj, Kathamnadu, în timpul vizitei lor în Nepal.

Nepal (în trecut sub denumirea Republica Federală Democratică Nepal) este un stat în sudul Asiei, în inima munților Himalaya, situat la cea mai mare altitudine și înghesuit între doi giganți India la sud și China (Tibet) la nord.

Vârful Everest, Nepal  jpeg

La granița dintre Nepal și China se află cel mai înalt munte din lume, Muntele Everest (Chomolungma), care măsoară 8.848 de metri altitudine.

Destinația regală este, așadar, una de vis.

Sophie a arătat spectaculos încă din prima zi a vizitei. A purtat această rochie colorată, midi, cu mâneci lungi, care a fost cel mai îndrăzneț imprimeu al ei de până acum.

Ducesa n-a purtat-o totuși prima oară. Ea a îmbrăcat rochia midi cu imprimeu floral de la Mary Katrantzou ultima dată în martie 2024, când a organizat o recepție la Palatul Buckingham pentru veteranii războiului din Coreea, în numele Regelui Charles, scrie publicația HELLO!.

Reprezentanții monarhiei britanice s-au deprins rapid cu salutul asiatic al mâinilor împreunate.

În ceea ce privește accesoriile, cumnata Regelui Charles a păstrat lucrurile simple și a optat pentru pantofi bej împodobiți cu perle de la Jimmy Choo și o gentuță neagră din satin.

S-a coafat clasic, așa cum îi place cel mai mult: cu coc.

Prințul Edward a purtat clasicul costum bleumarin.

În a doua zi a vizitei, adică astăzi, Sophie a început treaba devreme, de data aceasta, neînsoțită de Edward. Și ce program plin are.

Chiar de dimineață, Ducesa de Edinburgh a vizitat maternitatea Bhaktapur, din cadrul Spitalului Bhaktapur din Dudhpati.

A dorit să facă turul acestei aripi a unității spitalicești și a cunoscut angajați ai spitalului, lăuze și bebeluși de care a fost cu precădere interesată și încântată.

Vizitele regale sunt foarte dinamice și menite să consolideze relațiile de prietenie cu aliați ai Marii Britanii.

Ducii de Edinburgh sunt aplecați mai ales înspre cauzele umanitare, dar continuă și traiectoria pusă la punct de anteriorul Duce de Edinburgh, regretatul tată al Prințului Edward și al Regelui Charles, Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta.

Ducesa Sophie și-a demonstrat deja angajamentul față de cauzele pe care le reprezintă. Ea a întreprins inclusiv o vizită la Ciad, fiind prima vizită oficială a unui membru al familiei regale britanice în această țară. Regala a mers la granița dintre Ciad și Sudan pentru a vedea impactul conflictului asupra refugiaților, în special asupra femeilor și copiilor. De asemenea, a vizitat și Ucraina în plin război.

Ducesa Sophie a participat la 108 angajamente oficiale în 2024, fiind clasată pe locul cinci în topul „celor mai harnici membri ai familiei regale”, conform agenției SEO Reboot Online.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg