Gafă regală. În ce situație stânjenitoare a ajuns Ducesa de Edinburgh, chiar lângă Regele Charles. Toată lumea era cu ochii pe ei

Prin ce situație extrem de delicată a trecut discreta Ducesă Sophie, sâmbătă, la atât de așteptata expoziție florală Royal Windsor flower show.

Charles și Sophie la Royal Windsor flower show, Profimedia (2) jpg

Printr-un astfel de moment trec toți regalii, mai devreme sau mai târziu. Există întotdeauna o zi mai proastă, când fie vântul îți ridică fusta, îți zboară pălăria, aluneci, cazi sau te trezești cu tocul prins în asfalt. Nimeni nu este scutit de ceea ce poate fi numit ”oh-oh-moment”.

Ei bine, sâmbătă, a venit și rândul diafanei Ducese de Edinburgh să treacă printr-un moment stânjenitor.

Charles și Sophie la Royal Windsor flower show, Profimedia (7) jpg

Ducesa de Edinburgh a avut o apariție elegantă sâmbătă la Royal Windsor Flower Show și a fost văzută făcând o reverență perfectă în fața Regelui, însă tot momentul a fost cât pe ce să se transforme într-o adevărată gafă regală.

Charles și Sophie la Royal Windsor flower show, Profimedia (4) jpg

Ducesa Sophie, în vârstă de 60 de ani, a făcut o reverență în fața cumnatului său, Regele Charles, însă a îngenuncheat atât de mult, încât a fost la un pas să își piardă echilibrul și un pantof!

Charles și Sophie la Royal Windsor flower show, Profimedia (3) jpg

Ducesa purta pantofi cu platformă, modelul „Colina” de la Penelope Chilvers, care erau poate mai puțin practici decât modelele clasice preferate la evenimentele de vară.

Charles și Sophie la Royal Windsor flower show, Profimedia (5) jpg

Regele Charles a fost pe fază și și-a susținut cumnata dragă, aflată la un pas de cea mai stânjenitoare situație în care se poate regăsi o femeie din familia regală.

Charles și Sophie la Royal Windsor flower show, Profimedia (1) jpg

Ca întotdeauna, Regele a fost cu zâmbetul pe buze. Momentul este cu adevărat stânjenitor, însă și adorabil.

Regali sau nu, cu toții suntem oameni și astfel de lucruri se pot întâmpla la orice nivel.

Important este cum ne revenim dintr-un asemenea moment. Au existat mai multe situații stânjenitoare în care femeile regale s-au aflat. Inclusiv celebra Kate Middleton a avut parte de multe momente ”oh-oh”, din care a învățat lecții prețioase.

Când era mai tânără, nu ezita să poarte rochii sau fuste plisate, foarte ușor de ridicat, când este vânt sau curent de la elicele elicopterelor. De atunci, Prințesa s-a rafinat și nu mai lasă confortul său vestimentar la întâmplare.

Probabil că și Ducesa de Edinburgh și-a învățat lecția și va mai renunța la modelele de pantofi care-i pot juca feste.

Căci Sophie are o preferință pentru platforme.

Charles și Sophie la Royal Windsor flower show, Profimedia (6) jpg

Apariție rară a Ducesei Sophie

Reuniunea publică a lui Sophie cu Regele (și cu grădinarul și realizatorul de emisiuni Alan Titchmarsh) a avut loc la doar o zi după ce aceasta a avut o rară ieșire comună cu nepotul ei, Prințul de Wales.

Sophie și Prințul William, cunoscut și sub numele de Ducele de Cornwall, au fost văzuți împărtășind o glumă și degustând produse locale în timp ce participau la Royal Cornwall Show pe 6 iunie.

Soția Prințului Edward a devenit una dintre femeile regale cele mai active ale monarhiei britanice și l-a reprezentat pe suveran de multe ori. Charles a restrâns numărul membrilor regali activi și are ”oamenii lui de bază” pe care îi numără pe degetele de la o mână.

Și da, Sophie este cumnata sa dragă, pe care o prețuiește foarte mult. Regele are mereu în public o atitudine relaxată, ceea ce l-a făcut în scurt timp unul dintre cei mai îndrăgiți monarhi. În preajma lui, oamenii nu se sfiesc să-i vorbească, ci dimpotrivă. Simt că au cui să se destăinuie, iar aceasta este o mare calitate, pe care răposata sa mamă nu o avea. Elisabeta a II-a nu obișnuia să facă baie de mulțime.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg