Sora Prințesei Kate trece printr-un moment devastator. Nici măcar faptul că e cumnata Prințului William nu a contat!

Pippa Middleton trece printr-un moment dificil și pare că nici legăturile cu Casa Regală n-o ajută deloc.

Pippa Middleton, sora Prințesei Kate   Profimedia jpg

Pentru Pippa Middleton, ultimii ani au fost o lecție dură despre limitele privilegiului. Departe de lumina blândă a evenimentelor mondene și de aura discretă a familiei regale în care a intrat prin Kate, sora Prințesei Kate a fost nevoită să accepte un eșec răsunător: vânzarea domeniului Bucklebury Farm, proiectul în care investise bani, energie și speranța unui viitor antreprenorial solid.

Cumpărat în 2021 pentru aproximativ 1,3 milioane de lire, domeniul - un petting zoo întins pe 72 de acri în inima comitatului Berkshire - trebuia să devină un business de familie, un loc în care tradiția rurală britanică se întâlnea cu divertismentul modern. Doar că realitatea s-a dovedit mult mai complicată. În loc de profit, Bucklebury Farm a generat pierderi cu șase cifre în fiecare an, iar în 2025 datoriile ajunseseră la 807.543 de lire, potrivit „Daily Mail”.

Pippa și soțul ei, omul de afaceri James Matthews, au încercat să salveze situația. Au depus planuri pentru a construi o grădiniță pe terenul fermei, sperând că noua funcțiune va stabiliza veniturile și va menține domeniul deschis publicului. Însă autoritățile locale au respins proiectul, invocând riscuri de congestie rutieră. A fost lovitura finală pentru un business deja fragil.

Nici relația cu localnicii nu a ajutat. Prețurile considerate prea mari, schimbările operate pe domeniu și transformarea fermei într-o atracție comercială au stârnit critici constante. În cele din urmă, un reprezentant al cuplului a confirmat că Pippa și James nu mai au nicio implicare sau proprietate asupra Bucklebury Farm.

Pentru o femeie obișnuită să fie percepută ca „sora elegantă și discretă a lui Kate”, acest eșec public este greu de ignorat. Faptul că este cumnata Prințului William nu a contat nici în fața datoriilor, nici în fața autorităților, nici în fața realității economice.

Rămâne întrebarea care plutește acum în presa britanică: este acesta doar un pas înapoi sau începutul unei retrageri mai ample a Pippei din ambițiile antreprenoriale? Cu atât mai mult cu cât ne amintim și de eșecul celuilalt business de familie, cel cu produse pentru organizat evenimente condus de părinții ei, Carole și Michael Middleton.

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg