Spaniolii au uitat de ziua de naștere a regelui lor? Juan Carlos a fost aniversat în liniște la Abu Dhabi

Actualizat:

Ca niciodată până acum, suveranul emerit a avut un început de an ciudat de tăcut. De ce nu am văzut nicio fotografie de la aniversarea regelui Juan Carlos în Abu Dhabi?

Regele Juan Carlos la Sanxenxo   Profimedia jpg

Contrar tuturor previziunilor, anul acesta nu am putut vedea nicio fotografie nouă, nici măcar un selfie , de la ziua de naștere a Regelui Juan Carlos în Abu Dhabi. O absență destul de ciudată, având în vedere că, în ultima perioadă, membrii familiei Bourbon, reuniți în exil în jurul zilei de 3 ianuarie, obișnuiau să ne arate cum petrec alături de regele emerit. În acest an 2026, din motive necunoscute, nu au împărtășit nimic.

Absența unei comunicări oficiale cu privire la împlinirea celor 88 de ani de către Regele Juan Carlos, măcar câteva fotografii în care să putem vedea prezența la Abu Dhabi a fiicelor sale, infantele Elena și Cristina, și a celor șase nepoți ai săi, este frapantă. Nici măcar „Lecturas” revista „de casă” care primește de obicei imagini direct de la familia Bourbon nu a reflectat întâlnirea în ultima sa ediție. Spaniolii au uitat de ziua de naștere a regelui lor?

Într-adevăr, fanii și observatorii regali se așteptau la o nouă copertă dedicată aniversării regelui Juan Carlos sau, cel puțin, la un reportaj în interiorul revistei în care corespondenta obișnuită a familiei, Laurence Debray, să povestească detaliile petrecerii de la actuala reședință oficială a monarhului. Cu toate acestea, cea care a redactat memoriile emeritului nu a avut nimic de povestit, de data aceasta, iar spaniolii au trecut peste data de 8 ianuarie fără a băga de seamă aniversarea emeritului aflat în exil.

Dar ce s-a întâmplat de, tocmai acum, practic toți membrii „disidenți” ai familiei Bourbon au dispărut din scenă? În ultimele săptămâni, nici măcar Victoria Federica, nepoata lui Juan Carlos care a devenit influenceriță, nu a dat vreun semn, nici Infanta Elena, care de obicei furnizează informații despre tatăl său, nu a făcut-o.

Situația este paradoxală, deoarece din toate părțile vin vești despre succesul absolut de vânzări al cărții „Reconciliación”, memoriile Regelui Juan Carlos și, potrivit propriilor sale cuvinte, încercarea sa de a se reconecta cu spaniolii și de a-i da o mână de ajutor fiului său, Regele Felipe, în aceste vremuri incerte. Este posibil ca exemplarele vândute să nu reflecte percepția reală a textului controversat? Oare atât emeritul, cât și fiicele sale, Infanta Elena și Infanta Cristina, se așteptau la o altă reacție generală?

Tăcerea sugerează o răcire a relațiilor cu Palatul Zarzuela

În realitate, cea care a câștigat din toată această operațiune în căutarea unei reconcilieri a fost editura. În ceea ce îl privește pe Regele Juan Carlos, nici spaniolii nu au reacționat entuziast, nici Casa Regală nu pare să fi acceptat cu simpatie cuvintele emeritului despre fiul său și alte chestiuni de importanță politică și personală. De fapt, această tăcere recentă și amenințătoare pare să indice o răcire, dacă nu chiar o înghețare, a relațiilor. Dacă Regele Juan Carlos visa să petreacă mai mult timp cu Prințesa Leonor, nu pare că va reuși să-și îndeplinească dorința.

La constatarea că memoriile ar fi putut fi o greșeală strategică (și, prin urmare, o întârziere a întoarcerii sale în Spania), se adaugă un anumit gust amar din cauza bolilor și decesului unei apropiate a familiei, Tatiana Radziwill (comemorată la Paris zilele trecute). Iar ăsta e un semn al apropierii inevitabile a sfârșitului de care se teme cel mai mult Juan Carlos că s-ar putea produce tot în exil.

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Amalia a Olandei și mama sa, Regina Maxima   FOTO Casa Regală a Olandei jpeg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
James, conte de Wessex, este noul William   FOTO Profimedia (1) jpg
Regele Felipe în Mallorca   GettyImages 1412222854 jpg
Prințesa Margaret a Marii Britanii, Profimedia (2) jpg
Prințul Harry și Chelsy Davy   Profimedia jpeg
nunta Regelui Carl XVI Gustaf al Suediei  foto   profimedia 0698576154 jpg
Regele Charles   GettyImages 2284724062 jpg
Prințesa Mette Marit, Prințesa Ingrid și Prințul Haakon, GettyImages jpg
Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Letizia Sofia și Leonor foto profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Sultan Hassanal Bolkiah și soția sa, Istana Nurul Iman   profimedia 0352034293 jpg
Prințesa Aiko a Japoniei   profimedia 1120243815 jpg
Prințul William de Gloucester (1941   1972), GettyImages (2) jpg
Prințesa Diana  sursa   GettyImages jpg
Nunta Prințesei Ilyana Alia de Pahang jpg
Margaret Whigham  foto   profimedia 0117034508 jpg