Spectaculosul caz al falsului prinț saudit. Cum a reușit să înșele lumea timp de 30 de ani

14 octombrie, 2025

A fost odată un bărbat care a visat să trăiască regește. Așa că, printr-o schemă atent elaborată, s-a dat drept prinţ arab vreme de aproape trei decenii. Ce l-a dat în vileag pe escroc?

Prințul Bin Khalid bin Salman bin Abdulaziz al Saud   profimedia 0572265750 jpg

Nu doar fetele visează să ajungă prințese! Și băieții au fanteziile lor, ba unii chiar ajunși și la maturitate. Numai că, în acest caz, nu mai este vorba despre un simplu vis, ci despre una dintre cele mai mari escrocherii.

Dacă nu ați auzit despre Sultanul Bin Khalid al-Saud, ei bine, nici n-o să mai auziți vreodată, pentru că el, pur și simplu, nu există! A existat, însă, un anume Anthony Gignac, care, sub masca unui prinț saudit extrem de bogat, a reușit să înșele o mulțime de oameni de afaceri și investitori, acumulând 8 milioane de dolari, vile, bijuterii de preț și bolizi de lux. 

Pentru a fi cât mai credibil, bărbatul se dădea drept cel de-al zecelea copil al regelui Salman al Arabiei Saudite, se caza în hoteluri de lux, mânca la restaurante de lux, purta costume scumpe, ceasuri Rolex și diamante pe fiecare deget, circula cu maşini cu numere diplomatice și cu avioane private și obţinea tot felul de favoruri datorită presupusului său statut. Timp de trei decenii, el a escrocat diplomați, investitori, miliardari... pretinzând că este un membru al Familiei Regale saudite, adică un prinț fals. Și poate schema ar fi putu rula la nesfârșit, dacă nu l-ar fi dat de gol un detaliu absolut caraghios.

Cel care i-a descoperit adevărata identitate era o altă victimă luată în vizor, un bogat dezvoltator de imobiliare pe nume Jeffrey Soffer de la firma Turnberry Associates. El a fost informat că Sultanul Bin Khalid al-Saud ar intenționa să investească 440 de milioane de dolari în hotelul său din Miami, Fontainebleau. Așa că Jeffrey Soffer s-a arătat interesat să vină la întâlnire, fără să știe că va avea de a face cu un prinț fals. Și nici nu avea cum, de vreme ce Anthony Gignac s-a prezentat la bordul unui Ferrari cu numere diplomatice și i-a dăruit lui Soffer niște bijuterii scumpe, pe care chipurile le-ar fi primit de la regele saudit.

Totuși, ceva nu se lega. Mai ales că Soffer observase că „prinţul” mânca la micul dejun... bacon, deci carne de porc, ceea ce musulmanii nu fac. Punându-și oamenii să-l verifice, dezvoltatorul a aflat că are de-a face cu un escroc - și încă unul cu un lung dosar de infracțiuni înregistrate la poliție. „Prinţul” a fost arestat chiar pe aeroport, când se pregătea să zboare de la Londra spre New York folosind documente falsificate. Apoi, în urma perchezițiilor făcute la domiciliul său din Florida, anchetatorii au descoperit că Anthony Gignac folosea numerele de înmatriculare diplomatice cumpărate de pe eBay, carduri de credit American Express false, acte făcute pe alte nume. Singurele lucruri care erau nu erau false erau bijuteriile şi imobilele pe care le deţinea. Totul, deși se născuse în Bogotá, Columbia, sub numele de José Moreno, și trăise într-un orfelinat. 

O viață demnă de roman

José Moreno și fratele său mai mic s-au născut în Columbia și au rămas orfani la o vârstă fragedă. Copilăria dificilă a lui Gignac și rolul pe care a fost nevoit să îl joace ca îngrijitor al fratelui său au fost citate ca motive pentru care a ajuns să comită infracțiuni mai târziu în viață. În 1977, la vârsta de șase ani, José și fratele său au fost adoptați de un cuplu din clasa mijlocie din Michigan și s-au mutat în Statele Unite, sub numele de Anthony Cignac și Daniel Cignac.

Deja de la vârsta de 12 ani, Anthony începuse să-și creeze propria lume fantezistă, dându-se drept membru al unei familii regale. Ba chiar a convins un dealer Mercedes să-i aprobe un test-drive, spunându-i că este fiul unui prinţ saudit. Din 1988, el avea deja dosar penal după ce a fost arestat în repetate rânduri pentru că se dădea drept membru al unei familii regale din Orientul Mijlociu pentru a escroca lumea. Ba chiar ajunsese și în ziare, ziarul „L.A. Times” numindu-l într-un reportaj drept „Prinţul Fraudelor”.

Inițial, Cignac spunea că este Prinţul Adnan Khashoggi, nume preluat de la renumitul om de afaceri şi traficant de arme din Arabia Saudită. Apoi, și-a creat o altă identitate, ca Sultanul Bin Khalid al-Saud, cel de-al zecelea copil al Regelui Salman al Arabiei Saudite. Cert e că, folosindu-se de identitatea sa regală, el a reușit să închirieze limuzine de lux și să se cazeze la hoteluri de 5 stele - fraudă pentru care a primit doi ani de închisoare.

Gignac a continuat să se angajeze în fraude similare pe tot parcursul anilor '90 și începutul anilor 2000, folosindu-și identitatea falsă de prinț pentru a acumula facturi de zeci de mii de dolari americani și pentru a obține „cadouri” scumpe cu promisiunea încheierii unor acorduri avantajoase cu victimele în viitor. Într-un caz, a reușit să convingă American Express să îi emită un card platină cu o limită de credit de 200 de milioane de dolari pe numele adevăratului prinț al-Saud, susținând că fostul lui card fusese pierdut și că, dacă nu i se furniza unul nou, tatăl său presupus, regele, se va supăra.

În 2003, Gignac a fost arestat după ce a încercat să încarce 29.000 de dolari din comisioanele unui magazin universal pe contul adevăratului prinț al-Saud, ceea ce a dus la o condamnare de 77 de luni în 2006. Gignac a susținut în timpul interogatoriului că i s-a oferit o linie de credit reală de la Familia Regală saudită ca mită după ce a avut o relație homosexuală ilicită cu un prinț saudit real.

În 2015, Anthony Gignac a colaborat cu un partener de afaceri din Carolina de Nord, Carl Marden Williamson, pentru a înființa compania Marden Williamson International, care a fost utilizată pentru a acumula fonduri pentru o serie de oportunități de investiții internaționale frauduloase, inclusiv o pretinsă ofertă privată a unei companii saudite. Gignac și partenerii săi au primit investiții în valoare totală de câteva milioane de dolari în cadrul acestei scheme, inclusiv un investitor care a avansat 5 milioane de dolari.

În 2017, când a luat legătura cu miliardarul Jeffery Soffer, pretinzând că este interesat să cumpere o participație de 440 de milioane de dolari în hotelul Fontainebleau, a fost deconspirat și la arestarea acestuia. Iar asociatul lui, Carl Williamson, acuzat și el, a murit în urma unei tentative de sinucidere la scurt timp după ce a fost adus pentru interogatoriu. În 2019, Gignac a fost condamnat la peste 18 ani de închisoare pentru fraudă, furt de identitate și uzurparea identității unui diplomat străin. În total, el a înșelat 26 de investitori, de la care a obținut peste 8 milioane de dolari.

Astăzi, Anthony Gignac continuă să-și ispășească pedeapsa la Centrul Federal de Detenție din Miami, Florida, unde va rămâne până la data eliberării. 

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton (2) jpg
Regele Charles și Kate Middleton jpg
Kate Middleton și Prințul Harry foto profimedia jpg
Claudia Schiffer și premierul britanic Keir Starmer la bachetul de stat de la Castelul Windsor dat pentu cuplul prezidențial german   GettyImages 2249178872 jpg
Kate Middleton și Prințul William Instagram
Regina Camilla și Regele Charles la banchetul de stat în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender   GettyImages 2249144337 jpg
FotoJet (44) jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Kate Middleton și Prințul William foto profimedia 1056283451 (3) jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton foto profimedia 1056231601 (2) jpg
FotoJet (49) jpg
Prințesa Charlene și Prințul Albert de Monaco profimedia 1055566340 jpg
Eddy Downpatrick alias Lordul Edward Downpatrick, cu bunicul său, Ducele de Kent, Lady Helen Taylor și Lady Amelia Windsor la înmormântarea Ducesei de Kent   GettyImages 2235222649 jpg
10 kate middleton rochia de mireasa 1 jpg jpeg
Meghan Markle, Prințul Harry, Profimedia (1) jpg
Printesa Ingrid Alexandra, printul Haakon, Printul Sverre Magnus si Printesa Mette Marit   profimedia 0800064672 jpg
FotoJet (48) jpg