Starul italian de care s-a îndrăgostit Prințesa Leonor, frumoasa viitoare Regină a Spaniei

În vârstă de 17 ani, frumoasa fiică a Regelui Felipe și a Reginei Letizia se află într-o perioadă a vieții în care se poate îndrăgosti foarte repede. Prințesa Leonor, moștenitoarea tronului Spaniei, este, până la urmă, o adolescentă ca toate celelalte, căreia îi poate cădea cu tronc un băiat tânăr și atrăgător.

Prințesa Leonor profimedia 0793466203 jpg

Este vorba despre un cântăreț italian foarte chipeș, care are o bază de fane adolescente și care le-a întâlnit pe cele două surori și prințese spaniole, Leonor și Sofia, la un eveniment la Madrid.

Teo Bok, născut în Italia, dar care locuiește în prezent în Miami, este un cântăreț de 20 de ani numit „prințul muzicii” de către revista spaniolă Hola!.

Tânărul a cucerit inimile adolescentelor din toată Europa, iar Prințesa Leonor și Infanta Sofia se înscriu printre cei mai mari fani ai săi.

Teo Bok jpeg

Piesa lui Teo Bok, Esperanza, a fost aleasă drept imn al proiectului AmplificARTE, un atelier de muzică și educație condus de Fundația Prințesa de Girona, ce aparține familiei regale spaniole.

Chiar Regina Letizia a dezvăluit că a fost convinsă să-l caute pe tânărul de 20 de ani după ce fiicele ei i-au ascultat muzica în mod repetat, artistul ajungând faimos în urma participării la concursul The Voice din Germania.

Regina Letizia, Regele Felipe și fiicele lor au fost văzuți recent plecând la concertul lui Teo din Córdoba, Spania, iar acesta a dezvăluit într-un interviu pentru Hola! că a stat de vorbă cu membrii familiei regale după concert.

El a spus că a simțit o afinitate pentru Prințesa Leonor, susținând că, deși au responsabilități foarte diferite, amândoi sunt persoane publice aflate adesea în lumina reflectoarelor.

Prințesa Leonor, care tocmai a absolvit Colegiul UWC Atlantic din Țara Galilor, cunoscut cu  supranumele de „Hippy Hogwarts”, se pregătește să înceapă pregătirea militară luna aceasta.

În timp ce mulți dintre colegii ei de la UWC Atlantic vor merge la universitate, fiica cea mare a Regelui Felipe și a Reginei Letizia se va întoarce în Spania pentru a începe antrenamentele militare.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Lady Worsley jpg
Meghan Markle, Prințul Harry   Profimedia jpg
Kate Middleton în în Pulborough, Profimedia (2) jpg
Prințul Harry, Charles Spencer  foto   Profimedia jpg
Kate, William, Tom Cruise, GettyImages (1) jpg
un harem cu sultane la Palatul Lacrimilor, Eski Saray   imagine generată cu AI jpg
Mohamed Al Fayed cu Prințesa Diana  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Regele Christian al VII lea al Danemarcei  foto   Profimedia prelucrată cu AI png
Chakriwat Vivacharawongse, fiul repudiat al Regelui Rama al Thailandei, bolnav de cancer   Facebook, Profimedia jpg
Kate Middleton, Prințesa Diana, Meghan Markle  foto   Profimedia, GettyImages jpg
Letizia, profimedia 1139305551 jpg
Regele Felipe al VI lea și regina Letizia a Spaniei cu Emmnauel Macron și soția sa, Brigitteprofimedia 1139306946 (3) jpg
Kate Lilibet jpg
Familia Regală marocană   Casa Regală marocană jpg
Regina Mary și Regele Frederik ai Danemarcei, GettyImages (1) jpg
Prințul William, Profimedia (3) jpg
Printul George, Printul William, Printul Louis, Printesa Kate, Printesa Charlotte, Regele Charles, Regina Camilla si Ducesa Sophie la Trooping the Colour 2024   profimedia 0881838195 jpg