Strănepoții ultimului rege român sunt adorabili! Cum au fost surprinși micuții Maria și Mihai, într-o zi specială pentru regalitate

Maria-Alexandra și Mihai sunt cei mai cunoscuți dintre strănepoții Regelui Mihai și totodată doi copii normali și extrem de adorabili.

Nicolae și Alina ai României foto facebook jpg

Weekendul trecut, tatăl micuților, Nicolae al României, a postat pe conturile lui sociale un video foarte simpatic cu cei doi copii ai lui și-ai soției sale, Alina de Roumanie, plantând un copac.

Dar nu este vorba de orice copac, ci de un platan în memoria celei care-a fost Regina Maria,  un moment simbolic care s-a petrecut la Hipodromul din Ploiești. Pe 26 octombrie, în cadrul Reuniunii hipice aniversare, Nicolae al Romaniei și Alina-Maria de Roumanie, împreună cu copiii lor, Mihai și Maria, au plantat un Platan în memoria Reginei Maria.

Gestul marchează 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, eveniment aniversat la 29 octombrie anul acesta.

La Hipodromul Ploiești se mai află un arbore devenit reper al locului, stejarul plantat de Regele Carol al II-lea în 1933, simbol al legăturii de durată dintre Casa Regală a României și sportul hipic.

În video-ul postat de nepotul Regelui Mihai îi putem vedea pe copiii lui ajutând la plantarea platanului și admirând, apoi, caii aflați în boxele Jockey Clubului român.

Alina și Nicolae ai României cu copiii lor Facebook

"Maria și Mihai ne surprind în fiecare zi cu ceva nou - fie că este un gest, un cuvânt, o expresie sau o idee neașteptată care ne face să zâmbim și să ne minunăm de evoluția lor. Au o curiozitate și o spontaneitate care transformă fiecare zi într-o aventură. Sunt copii buni, iubitori și plini de energie, iar noi îi iubim enorm. Este fascinant să regăsim bucăți din noi în fiecare dintre ei - fie un mod de a gândi, o trăsătură de caracter sau chiar o pasiune care pare să fi fost moștenită. Cred că aceasta este una dintre cele mai mari bucurii ale oricărui părinte: să vezi cum valorile și amintirile tale se reflectă în personalitatea și alegerile copiilor tăi, dar într-un mod unic, care este doar al lor", spunea Alina-Maria într-un interviu acordat revistei noastre.

Nicolae și Alina ai României foto Facebook1 jpg

"Alegem cu grijă momentele pe care le împărtășim, fără a-i expune zilnic sau excesiv din respect pentru ei, ei nefiind la vârsta la care să aleagă dacă vor sau nu să fie expuși public. Noi suntem o familie cu doi copii și aceasta este imaginea care aduce bucurie multor oameni. Spre deosebire de alte Case Regale, preferăm să păstrăm un echilibru și să limităm interacțiunea copiilor noștri cu mediul public, mai ales într-o societate dominată de online. De când m-am întors în România, în 2012, mi-am asumat acest rol public, continuând moștenirea bunicului meu, Regele Mihai, care a văzut în mine viitorul acestei dinastii. Acest destin va fi dus mai departe și de copiii mei, așa cum Regele Mihai și-ar fi dorit", a completat și Nicolae despre copiii lui, în același interviu.

Foto: Facebook, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg