Ștrengarul Louis și-a găsit nașul. Ce transmite o bonă profesionistă părinților: ”E prea imprevizibil!”

Mesajul unei bone profesioniste pentru părinți: ”Louis e imprevizibil! Ar trebui să știe să se poarte”.

Prințul Louis (2) jpg

Evenimentul și trăsnaia! Nu există apariție publică a mezinului Prinț Louis care să treacă neobservată. Cea mai recentă a avut loc la concertul de colinde al Prințesei de Wales, de la Catedrala Westminster. Aici, neastâmpăratul micuț, care a fost luat la eveniment pentru prima dată, nu a rezistat să fie cuminte, ca toți copiii regali și i-a suflat în lumânare surorii sale, ca să i-o stingă.

Practic i-a ridicat mingea la fileu unei experte în educație, Jo Frost, Supernanny a Marii Britanii, care i-a schițat rapid năzdrăvanului regal un profil.

Expertul global în parenting și specialist în creșterea copiilor, Jo Frost recunoaște și apreciază public implicarea celor doi părinți ai copilului, Prințul William și Prințesa Catherine.

„Prințul Louis este un copil, cred că foarte sensibil, are fluctuații de energie, iar uneori poate deveni prea entuziasmat într-o situație, până în punctul în care comportamentul său poate fi imprevizibil.”, spune experta în parenting.

”Uneori, revolta sa poate fi dulce, ca atunci când suflă în lumânare, sau încrâncenată, când se răstește la părinți sau simte că nu mai rezistă.”, a scris Jo Frost într-o postare publică.

Bona a continuat, admirând răbdarea și dedicarea Prinților de Wales.

”Părinții lui îl susțin în public, ei sunt cei care aduc echilibrul în jur, dar îi permit Prințului Louis să beneficieze de spațiul necesar emoțional, insuflându-i totodată regulile stricte de protocol. Este o balanță pe care mulți părinți o descoperă în viață.”

Iată ce mai spune bona: ”După părerea mea, Prințul William este un tată intuitiv și asertiv. Îi arată lui Louis încrederea și sprijinul, îl ține de mână sau îi dă spațiul pentru a face trăsnăi, reușind să rămână calm și încrezător, iar acesta este mesajul numai bun pentru Louis în această perioadă, în care știe și el că ar trebui să se poarte mai responsabil. El știe că familia lui are alte așteptări de la el acum. Sunt protocoalele cu care copiii regali cresc. Însă părinții lui sunt înțelegători cu el, ceea ce îi va oferi o mare doză de siguranță. Le spun bravo amândurora, fac o treabă excepțională, având în vedere că toată lumea e cu ochii pe ei.”

Foto: Getty Images și Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg

Parteneri

palate jpg
image png
marian neacsu la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
image png
ro alert webp
atentat cracovia1 jpg
Factura curent energie electrica FOTO Shutterstock jpg
cracovia gif 2 gif
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg