Ce surpriză le-a făcut Prințesa Charlene unor turiști care vizitau Palatul princiar din Monaco

Prințesa Charlene tur de palat4 jpg

Dacă în urmă cu un an oamenii nici nu se mai gândeau s-o vadă pe misterioasa prințesă doborâtă de probleme de sănătate, iată că situația devine din ce în ce mai optimistă.

Prințesa Charlene și-a reluat rolul de gazdă al Palatului monegasc și și-a uluit vizitatorii când a apărut printre ei, acceptând să fie îmbrățișată și să se fotografieze cu doritorii.

Prințesa Charlene tur de palat3 jpg

Alteța Sa regală le-a oferit unor turiști foarte norocoși cel mai frumos suvenir! Luni, în timp ce aceștia făceau turul palatului, prințesa în vârstă de 44 de ani li s-a alăturat, surâzătoare.

Imaginile bucuriei au fost distribuite pe contul de socializare al Palatului princiar din Monaco.

Îmbrăcată cu o bluză neagră fără mâneci Louis Vuitton, Charlene, care este mama gemenilor în vârstă de 7 ani Prințul Jacques și Prințesa Gabriella, părea fermecată de explicațiile ghidului turistic care dezvăluia secretele palatului turiștilor curioși de informații. Frescele palatului și picturile pe tavan au fost expuse public pentru prima dată în această lună.

Apariția surpriză a lui Charlene marchează încă o ieșire publică de la mult mediatizata reîntoarcere la Palat. Prințesa a lipsit mai bine de un an, timp în care a stat în Africa natală și s-a concentrat pe rezolvarea problemelor de sănătate pe care le-a avut.

Palatul princiar din Monaco este reședința oficială a prințului de Monaco. Construit în 1191 ca o fortăreață genoveză, palatul a fost bombardat și asediat de numeroase puteri străine, în timpul lungii și adesea dramaticei sale istorii. De la sfârșitul secolului XIII, a fost fortăreață și casă pentru familia Grimaldi, prima care l-a cucerit în 1297. Cei din familia Grimaldi au condus la început regiunea ca lorzi feudali, apoi din secolul XVII ca prinți suverani, dar puterea lor a rezultat adesea din înțelegeri fragile cu vecinii lor mai mari și mai puternici.

Felul în care familia Grimaldi a ocupat acest palat a fost de asemenea ceva neobișnuit. Spre deosebire de celelalte familii suverane din Europa, absența altor palate și domenii, i-a determinat pe cei din familia Grimaldi să folosească aceeași reședință pentru mai mult de șapte secole. Astfel, averile și politica lor sunt reflectate direct de evoluția palatului. Cei din familii precum Romanov, Bourbon și Habsburg au putut și chiar au construit palate complet noi. În acest timp, tot ce au putut realiza cei din familia Grimaldi, atunci când s-au bucurat de noroc sau au dorit o schimbare, a fost să construiască un turn sau o aripă, sau, așa cum s-a întâmplat mai des, să reconstruiască o parte a palatului. Palatul Princiar reflectă instoria, nu doar a Monaco-ului, dar și a familiei care în 1997 a celebrat 700 de ani de domnie în același palat. În timpul secolului IXX și începutul secolului XX, palatul și proprietarii lui au devenit simboluri ale strălucirii și decadenței puțin riscante care erau asociate cu Monte Carlo și cu Riviera Franceză. Eleganța și teatralitatea au devenit realitate când starul de film american Grace Kelly a ajuns castelană a palatului în 1956. În secolul XXI, palatul a rămas reședința actualului Prinț de Monaco.

Foto: © ERIC MATHON / PENTRU PALATUL REGAL DIN MONACO



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry și Prințesa Diana  foto   Profimedia jpg
kate  tom cruise jpg
Prințul Harry, Regele Charles  sursa foto   Profimedia jpg
Prințesa Sonam   Casa Regală din Bhutan (3) jpg
Prințul Haakon, Prințesa Mette Marit, Marius Borg, Prințul Sverre, Prințesa Ingrid   FOTO Heiko Junge, Casa Regală norvegiană jpg
harry megan, regina, william si kate GettyImages jpg
Regina Sofia vs  Regina Letizia   Profimedia jpg
Camilla, Charles, Regina Elisabeta a II a, Prințul William, Kate și Prințul Harry, 2012   GettyImages 145757399 jpg
meghan harry png
Prințesa Mette Marit, Prințul Haakon alături de Rege și Regina foto Casa regală a Norvegiei jpg
Agnès Sorel  foto   profimedia 0147807252 jpg
Prințul Harry și Meghan Markle în costum alb în Iordania   profimedia 1078068333 jpg
Prințesa Alexandra de Hanovra și Charlotte Casiraghi de Ziua Națională a Monaco pe 19 noiembrie 2025, profimedia 1053345521 jpg
Regele FELIPE AL VI LEA al Spaniei, însoțit de Prințesa LEONOR DE BORBON și Infanta SOFIA DE BORBON,profimedia 1134343954 jpg
Majestatea Sa Margareta anunta 30 de ani de casatorie   Casa Majestății Sale  (1) jpg
Kate Middleton profimedia 1133360346 jpg
Kate William Ziua Jartierei 2026, profimedia 1110422456 jpg
Astrid