Margareta și Principele Radu, tandem în albastru regal pentru o vizită la malul mării. Ce a făcut cuplul regal la Constanța?

Actualizat:

Cu puțin timp înainte ca vărul său, Regele Felipe al Spaniei, să ajungă în România, Majestatea Sa Margareta a bifat o nouă deplasare importantă.

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu pe Fregata Regina Maria, la Constanța   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (12) jpeg

Mai e puțin timp până când cei doi veri regali se vor revedea pe pământ românesc, de data aceasta prima oară cu Felipe în calitate de Rege al Spaniei. Până atunci însă, agenda regală pare să fie una încărcată, cu o nouă deplasare în țară a cuplului regal român. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au mers, de data aceasta, la Constanța, pentru o vizită de două zile.

Custodele Coroanei și Principele Consort au urcat la bordul Fregatei „Regina Maria”, unde au fost întâmpinați de viceamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale. Fiica Regelui Mihai a primit salutul gazdelor, în frunte cu comandorul Mitel-Laurențiu Alexandru, comandantul navei. Comandantul și ofițerii au făcut o prezentare a fregatei, cu precădere a principalelor capabilități operaționale și au avut loc discuții cu membrii echipajului. Oaspeții regali au vizitat Centrul de comandă a luptei, comanda de navigație și puntea, apoi au semnat în Cartea de Onoare. Vizita a inclus și expoziția Muzeului Marinei Române și o expoziție de cartofilie.

Apoi, Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, în compania Șefului Statului Major al Forțelor Navale, unde au aflat despre principalele activități și direcții de dezvoltare ale academiei, s-au întâlnit cu studenții și profesorii în Aula „Viceamiral Ion Coandă” și au vizionat simulatoarele de navigație.

Pentru această ocazie, Majestatea Sa Margareta a adoptat o ținută office de un albastru regal, atât de pretabilă unei întâlniri cu cei care servesc în Marină. Într-un tandem cromatic perfect, Principele Radu a avut o ținută all navy cu cămașă albă, creând o imagine omogenă și foarte oficială.

Abia așteptăm să-i revedem, cel mai probabil în compania Regelui Felipe al Spaniei, văr cu Majestatea Sa Margareta, care va sosi luni în România în calitate oficială.

FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

filmul The Tudors  foto   profimedia 0910933262 jpg
Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg