Tradiția regală bizară de la Balmoral pe care Prințul Harry nu vrea să i-o prezinte fiului său Archie

Cum Ducele și Ducesa de Sussex își cresc copiii în SUA, au și posibilitatea de a-i ține departe de anumite tradiții care sunt ușor anacronice, pentru timpurile pe care le trăim.

meghan markle bebelusul archie printul harry jpeg

Regele Charles se află oficial în vacanța sa de vară de la Balmoral și urmează să îi găzduiască pe membrii familiei sale în săptămânile următoare.

Cu toate acestea, ducele și ducesa de Sussex nu sunt așteptați să se alăture familiei regale în Scoția.

Însă Prințul Harry a împărtășit amintiri de la Balmoral în cartea sa Spare, lansată în ianuarie 2023, inclusiv o tradiție înfiorătoare!

Prințul Harry avea doar 15 ani când și-a pândit și ucis prima căprioară pe moșia scoțiană.

E un ritual al primei prăzi, o ceremonie cutremurătoare, menită ”să te facă mai bărbat”! Mai exact, un tânăr se mâzgălește pe față cu sângele primului animal pe care reușește să îl împuște la vânătoare.

charles harry william jpg

Vânătoarea era una dintre cele mai îndrăgite sporturi când Harry și William erau mici. Acum însă, în vremurile în care oamenii doresc totuși să apere animalele de chinurile inutile ale acestei practici, mai mult măcel decât sport, Harry spune că nu are de gând să-și inițieze fiul în aceste practici.

Ducele de Sussex și-a amintit cum ghidul său, un bărbat pe nume Sandy, i-a împins capul în interiorul carcasei animalului, după ce Harry a împușcat cerbul.

„Am încercat să mă opun, dar Sandy mi-a împins capul și mai adânc”, a scris Harry. "Am fost șocat de puterea lui nebună. Și de mirosul infernal. Micul dejun mi-a sărit din stomac."

Tânărului Prinț i s-a spus să lase sângele să se usuce pe față.

Prima pradă i-a fost și inițiere. Una pe care nu are de gând să o practice cu copiii săi.

Nu sunt vegani Ducii de Sussex, dar au învățat în America că pot găsi mâncare din surse care nu implică niciun fel de cruzime.

Californienii tind să consume cât mai multe legume și produse din proteină vegetală, așa că departe de ei o asemenea practică sau o plăcere de a omorî animale!

Foto: GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg