Trage degeaba de timp! Infamul frate al Regelui Charles trebuie să zboare din castel până la Paște

Poate că de acest Crăciun a scăpat de evacuare, că doar nu e creștinește să lași pe nimeni pe stradă de Sărbători. Însă Andrew Mountbatten-Windsor are zilele numărate la Royal Lodge în Windsor, pe care îl va părăsi după două decenii de locuit acolo.

Prințul Andrew Charles jpg

Fratele căzut în dizgrație al Regelui Charles, Andrew Mountbatten-Windsor, va părăsi, potrivit unor surse numite de „Daily Express”, reședința sa din Windsor înaintea unei importante reuniuni a Familiei Regale. După ce a fost deposedat de titlurile sale rămase la sfârșitul anului 2025, fostul prinț urmează să părăsească în următoarele luni Royal Lodge, unde a locuit mai bine de 20 de ani.

Potrivit „Daily Mail”, fostul Prinț Andrew va părăsi locuința până la Paște. Membrii Familiei Regale petrec în mod tradițional sărbătorile de Paște împreună la Castelul Windsor, participând duminica la slujba de la Capela St. George, la care Andrew a participat ultima dată în 2025, alături de fosta sa soție, Sarah Ferguson.

Se pare că infamul frate al lui Charles nu se va muta în străinătate, așa cum plănuiește fosta lui soție, Sarah Ferguson, ci se va reloca la Sandringham, Norfolk. Sandringham este o proprietate rurală îndrăgită de mult timp de membrii Familiei Regale, unde aceștia își petrec împreună sărbătorile de Crăciun. Cu toate acestea, el va fi izolat de familie...

Andrew Mountbatten-Windsor va primi azil pe o proprietate a fratelui său, Regele Charles, Marsh Farm, care se află pe același domeniu Sandringham, dar la șapte mile distanță de casa principală. Evident, proprietatea este mult mai mică decât Royal Lodge, care are 30 de camere - are doar cinci dormitoare, două camere de primire și o bucătărie.

„Familia Regală speră să pună capăt controversei legate de Andrew Mountbatten-Windsor în 2026. Se așteaptă ca acesta să se mute din casa sa Royal Lodge din Windsor într-o locuință mai modestă din domeniul privat al regelui din Sandringham”, spune autorul regal Robert Jobson. „Doar timpul va spune dacă acest lucru va pune capăt speculațiilor scandaloase despre el, dar este îndoielnic.”

Anunțul evacuării lui Andrew

Amintim că fratele Regelui Charles a fost acuzat de-a lungul anilor de prietenia și implicarea sa în cazul pedofilului condamnat Jeffrey Epstein, acuzații pe care el a continuat să le „nege cu vehemență”.

Pe fondul scandalului în curs, în octombrie s-a confirmat că fiul Reginei Elisabeta va fi evacuat din locuința sa din Windsor, după ce regele Charles a început procesul de retragere a titlurilor fratelui său căzut în dizgrație.

„Majestatea Sa a inițiat astăzi un proces formal pentru a-i retrage prințului Andrew titlurile și onorurile. Prințul Andrew va fi cunoscut de acum înainte ca Andrew Mountbatten Windsor”, se arată într-o declarație a palatului. „Contractul său de închiriere la Royal Lodge i-a oferit până în prezent protecție legală pentru a continua să locuiască acolo. I s-a transmis o notificare oficială de renunțare la contractul de închiriere și se va muta într-o altă locuință privată. Aceste sancțiuni sunt considerate necesare, în ciuda faptului că el continuă să nege acuzațiile aduse împotriva sa.”

Titlul de Alteță Regală și titlul princiar al lui Andrew au fost retrase oficial în noiembrie. Distincțiile sale rămase, Ordinul Jartierei și Ordinul Regal Victorian, i-au fost retrase în decembrie.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg