Ultimele cuvinte ale Prințesei Diana după accidentul înfiorător de la Paris. Lady Di a intrat apoi în stop cardio-respirator

Lady Diana remember jpg

Prințesa Diana, ultimele cuvinte înainte de a intra în stop cardio-respirator. Salvatorii prezenți la fața locului au încercat apoi s-o resusciteze, dar în zadar.

În apropierea unei triste aniversări, un nou documentar despre Prințesa Inimilor dezvăluie amănunte neștiute. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când Lady Diana a pierit tragic într-un accident auto la Paris, pe 31 august. Vestea a îndoliat o lume întreagă, căci carisma Prințesei nu a fost până acum egalată.

Viața sa întortocheată, condimentată cu depresii, certuri cu Prințul Charles, episoade de bulimie, dar și delicatețe, gingășie, empatie, a fascinat dintotdeauna, nu degeaba este singura prințesă supranumită a inimilor. Oamenii au perceput-o ca pe una de-a lor, căci era departe de a ține protocoalele rigide ale monarhiei. Acum, aceste protocoale parcă nu mai sunt la fel de restrictive, iar monarhii par a da semne că vor să se actualizeze la vremurile mai permisive pe care le trăim.

Diana a fost și primul membru regal care a îndrăznit să vorbească cu candoare despre provocările pe partea de sănătate mintală, dar și a tulburărilor de alimentație. Moartea sa este în continuare un subiect fascinant, iar oamenii par a nu se sătura de acest subiect al vieții și al morții mamei prinților William și Harry. Cei doi seamănă mult cu ea, dar fiecare a moștenit o latură a caracterului mamei. William seamănă mult la partea de empatie și caritate, implicare și ajutor concret, în timp ce Harry, la rândul său încercat pe partea de sănătate mintală, vorbește deschis oamenilor despre capcanele depresiei și despre cum poți depăși traumele din viață, el însuși mărturisind că a sa copilărie a fost traumatizată din cauza morții mamei sale și a faptului că parcă nu și-a găsit niciodată locul în familia regală.

Acum, noul documentar de pe HBO, Prințesa, explorează viața Dianei în privat și în public și arată latura toxică a expunerii media, dar și a evenimentelor care au dus la accidentul ce i-a fost fatal.

Lady Diana remember (7) jpg

Mașina Dianei, un Mercedes Benz, gonea cu 100 km/h puțin după miezul nopții în Paris. În autoturism se aflau Diana și iubitul său, egipteanul Dodi Fayed, șoferul și garda de corp a lui Dodi.

Diana și Charles au divorțat în 1996, după ce au stat despărțiți timp de 4 ani. Mașina a plecat cu cei doi de la Hotelul Ritz și pentru că a încercat să scape de fotografi, s-a izbit de un pilon în pasajul de lângă Sena.

Diana, Dodi și șoferul Henri Paul au murit ca rezultat al impactului. Mai târziu, raportul toxicologic al șoferului a arătat că acesta consumase o cantitate semnificativă de alcool.

Paparazzii au fost foarte agresivi în goana lor de a-i surprinde pe cei doi, iar moartea Dianei a stârnit o revoltă generală împotriva acestui tip de hărțuire.

Potrivit CNN, Diana a supraviețuit accidentului. Era în viață când paramedicii au ajuns la locul tragediei. Potrivit salvatorului francez Xavier Gourmelon, Prințesa a apucat să spună ceva înainte de a intra în stop cardio-respirator. Ea a îngăimat: ”Dumnezeule, ce s-a întâmplat?”

Lady Diana remember (4) jpg

Dodi a murit pe loc, dar Prințesa a fost transportată la spitalul Pitié Salpêtrière, unde a murit pe 31 august, la 4:53 dimineață.

Singurul supraviețuitor al tragicului accident a fost Trevor Rees-Jones, bodyguard-ul lui Dodi. Acesta a stat în comă timp de 10 zile, iar acum este șeful Departamentului de securitate la AstraZeneca, potrivit DailyMail.

Lady Diana remember (9) jpg

Diana avea 36 de ani când a murit. În urma sa au rămas doi fii îndurerați, William, care avea 15 ani, și Harry, în vârstă de 12 ani.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg
Sofia Palazuelo Leonor și Sofia profimedia 1142684804 jpg
Prințul Albert al II lea și Prințesa de Hanovra, însoțiți de Charlotte Casiraghi, Foto Micha ël Alesi, Palatul Prințului jfif
Harry Meghan Nottingham 15 October 2026, profimedia 0578638679 jpg
Regele Edward al VII lea și Regina Alexandra  profimedia 0166621141 jpg
Regele Alfonso și Regina Victoria Eugenia de Battenberg, 1910   profimedia 0138140523 jpg
Harry și Meghan, profimedia 1100544965 jpg